Huawei Mate 30 Pro se lansează astăzi! Iată cum poți urmări evenimentul live de la ora 15:00 (ora României)

1.770 ori
<b>Huawei Mate 30 Pro se lansează astăzi! Iată cum poți urmări evenimentul live de la ora 15:00 (ora României)</b>În cazul în care ați uitat, astăzi pe data de 19 septembrie are loc evenimentul maraton Huawei în cadrul căruia vom vedea lansate o duzină de produse, de la telefoane, purtabile, tablete și până la televizoare

În cazul în care ați uitat, astăzi pe data de 19 septembrie are loc evenimentul maraton Huawei în cadrul căruia vom vedea lansate o duzină de produse, de la telefoane, purtabile, tablete și până la televizoare. Telefoanele ne interesează în mod special și am aflat că la fața locului vor fi prezentate minim 4 noi handset-uri și anume: Mate 30, Mate 30 Pro, Mate 30 Lite și nu în ultimul rând Mate 30 RS Porsche Design.

Se vehiculează faptul că vor exista și variante 5G pentru flagship-urile din această înșiruire. În ciuda potențialului mare oferit de către aceste dispozitive, marea problemă rămâne lipsa certificării Android care îi obligă pe cei de la Huawei să vină cu un Android ASOP stock fără serviciile Google și fără magazinul de aplicații Google Play. Soluțiile ar putea fi instalate manual totuși după cum ne-a fost dezvăluit la un moment dat.

Mai presus de atât, se vorbește acum despre posibilitatea ca Huawei să nu aducă aceste terminale din seria Mate 30 pe plan european, tocmai din pricina serviciilor Google ce nu sosesc preinstalate. Publicul european folosește masiv soluțiile Google și se iau în calcul potențiale vânzări slabe mai ales în situația în care discutăm despre terminale premium cu prețuri de peste 900 sau chiar 1000 euro.

Ar fi o decizie fără precedent pentru Huawei mai ales că anunțul are loc pe plan european. Rămâne totuși să ne păstrăm speranța până la eveniment atunci când aflăm clar cum stau lucrurile. Veți putea urmări lansarea prin intermediul stream-ului live de mai sus ce va începe de la ora 15:00 (ora României). 

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×