Huawei Mate 9 primește actualizarea la Android 9.0 Pie! Startul se dă în China

1.436 ori28-01-2019
Huawei Mate 9 primește actualizarea la Android 9.0 Pie! Startul se dă în China

Începutul săptămânii vine cu o veste bună pentru utilizatorii de terminale Huawei Mate 9, aceea că tocmai ce s-a dat startul programului de actualizare la Android 9.0 Pie. Pentru moment doar cei din China au confirmat disponibilitatea noului release, semn că actualizarea vine treptat și pe regiuni - luna februarie urmând a fi perioada în care pachetul software va ajunge către toți posesorii de Mate 9 la nivel global.

Actualizarea sosită în China poartă numărul de build 9.0.1.150 și se adresează versiunilor MHA-AL00, respectiv MHA-TL00. Se trece la interfața Emotion UI și descoperim noutăți și la nivel de design. Sunt incluse aici și schimbările specifice lui Android Pie și primim ultimele patch-uri de securitate.

Cât despre telefonul în sine, acesta debuta în toamna anului 2016 pe vremea când device-urile metalice erau încă la modă. Îl testam aici la Mobilissimo în februarie 2017 și ne încânta prin design-ul arătos, performanță, camera excelentă atât pe timp de zi și noapte, dar și prin volumul ridicat și ecranul excelent. 

Huawei Mate 10 mai poate fi găsit în oferta QuickMobile cu un discount extra de 3% dacă aplicați codul QUICK202!

Via: xda-developers.com
Taguri: Huawei Mate 9 Actualizare Update EMUI 9 Noutati Android 9.0 Pie Functii

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.