Huawei Mate 9 primeşte o serie de randări detaliate, în variante cu ecran standard sau curbat pe margini

805 ori13-10-2016
Huawei Mate 9 primeşte o serie de randări detaliate, în variante cu ecran standard sau curbat pe margini

Se pare că nu doar Xiaomi Mi Note 2 va avea un ecran cu muchii curbate dual, ci şi mult aşteptatul Huawei Mate 9. Phabletul ar trebui să debuteze în următoarele săptămâni şi aparent va avea două versiuni: una cu ecran standard şi una cu ecran curbat pe margini.

Huawei Mate 9

Produsul va debuta pe 3 noiembrie în cadrul unui eveniment organizat la Munchen şi azi îi vedem în detaliu randările. Cunoscut sub numele de cod Manhattan şi Long Island, pentru cele două versiuni, acest model va ramifica şi specificaţiile în funcţie de variantă. Astfel, Long Island are acel ecran cu muchii curbate în stil Galaxy S Edge şi va avea şi dotările mai high end, precum rezoluţie Quad HD şi suport Android Daydream VR.

Huawei Mate 9

Teoretic acest model va ajunge doar în China, în vreme ce Manhattan va fi lansat global, inclusiv în SUA cu ecran Full HD. Dotările vor include chipsetul cel nou HiSilicon Kirin 960, un ecran de 5.9 inch, până la 6 GB RAM şi 256 GB stocare. Camera principală va fi una duală, cu tehnologie Leica şi cu rezoluţie de 20 megapixeli, conform lui Evan Blass.

Ne aşteptam la un preţ pe măsura unui flagship, poate peste 700 de euro.

Sursa: venturebeat.com
Taguri: Huawei Huawei Mate 9 Imagini Randari Display curbat Data lansare Specificatii Huawei Manhattan Huawei Long Island

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.