Încă mai avem de aşteptat o perioadă până ce vor sosi modelele de telefoane Google Pixel în magazine, dar există şi norocoşi care le-au primit devreme. E cazul unui utilizator Reddit, /u/TCATS5986, care a pus mâna pe un Pixel XL şi a ţinut o sesiune AMA (Ask Me Anything), ocazie cu care am aflat câteva lucruri interesante.
Spre exemplu, se pare că handsetul are o opţiune de reboot (în meniul Power) şi o stabilizare electronică de excepţie la captura video, după cum arată şi clipul de mai jos. Din păcate threadul Reddit a fost dat jos şi unele dintre clipurile postate pe YouTube au dispărut, dar mai avem cache-ul aici. Viteza de navigare e excelentă, latența e mult îmbunătăţită la nivel touch, iar amplificatorul pentru căşti are o calitate mult mai bună decât pe Nexus 6P, criticat la acest capitol. A crescut şi volumul de output audio faţă de predecesori.
Primim şi fotografii comparative în condiţii low light, iar mai jos avem o mostră ceva mai întunecată cu Nexus 6P şi una bine iluminată în aceeaşi ipostază şi realizată cu Pixel XL. Luminozitatea ecranului ar fi crescut faţă de Nexus 6P, dar nu îl ajunge pe Galaxy S7 Totuşi. Google Assistant a fost şi el testat şi au apărut şi câteva benchmarkuri excelente, în special la viteza de citire şi scriere în comparaţie cu modele precedente.


