Huawei Mate X primeşte în sfârşit un hands-on real; Iată cum arată telefonul pliabil (Video)

2.138 ori
<b>Huawei Mate X primeşte în sfârşit un hands-on real; Iată cum arată telefonul pliabil (Video)</b>Probabil cel mai interesant şi inedit telefon prezentat la MWC 2019 a fost pliabilul Huawei Mate X. Terminalul era din păcate ascuns în spatele unui cub de sticlă şi nu putea fi mânuit de presă, dar iată că azi am descoperit în sfârşit

Probabil cel mai interesant şi inedit telefon prezentat la MWC 2019 a fost pliabilul Huawei Mate X. Terminalul era din păcate ascuns în spatele unui cub de sticlă şi nu putea fi mânuit de presă, dar iată că azi am descoperit în sfârşit un hands on real cu acest telefon pliabil, realizat de YouTuberul Emkwan Reviews. 

Huawei Mate X

Vă reamintesc că el costă 2300 de euro, nu are încă dată de lansare clară şi vine cu suport 5G. Părerea unanimă e că arată mai bine decât Samsung Galaxy Fold şi are un format mai reuşit. Pliabilul pare să fie chiar mai subţire decât părea în randări şi curbura ecranului e foarte discretă. Ecranul OLED de 8 inch pare destul de luminos, dar şi foarte reflectiv.

Huawei Mate X

În spate avem 3 camere cu tehnologie Leica, pe un "cotor" la care se alipeşte partea de ecran pliata din faţa spre spate. Acel "cotor" ajuta şi la aşezarea device-ului în mod tent, având un soi de rol de kickstand. Partea de sus a balamalei mă duce cu gândul la balamaua de pe Surface Book 2. Plierea şi deschiderea telefonului se fac foarte intuitiv fără lag şi fără vreo "treaptă" sau pas de rabatare.

Grosimea este de doar 11 mm atunci când device-ul este închis, ceea ce e impresionant. Faptul că nu e nici un spaţiu între cele două părţi pliate e marele plus faţă de produsul Samsung. Când e deschis terminalul are în jur de 5.4 mm în grosime. Am descoperit că există şi un buton special pe porţiunea "cotor", care permite deschiderea device-ului.

Tot acolo se află la interior componentele principale. Telefonul arată şi mai impresionant acum decât la debut, trebuie spus. Şi nu am auzit să fie ediţie limitată ca Galaxy Fold...

⚡ Poți obține un voucher de 10 euro când cumperi un telefon OnePlus, bani ce pot fi cheltuiți pe accesorii dacă inițiezi comanda folosind acest link.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×