Huawei ne prezintă câteva elemente cheie ale modelului P9; vedem o serie de fotografii oficiale cu noul telefon

1.208 ori23-03-2016
Huawei ne prezintă câteva elemente cheie ale modelului P9; vedem o serie de fotografii oficiale cu noul telefon

Campania de teasing pentru Huawei P9 continuă și astăzi, o zi în care chiar producătorul chinez ne prezintă câteva fotografii cu noul model ce va debuta oficial pe data de 6 aprilie. Deși telefonul nu este afișat în întregime, reușim să remarcăm câteva dintre elementele sale cheie în ceea ce privește capitolul design.

Prima imagine ne prezintă senzorul foto dual de pe spate, în timp ce materialul cu numărul 2 scoate la iveală scanner-ul de amprente situat tot în partea din spate. Cea de-a treia fotografie, și totodată cea din urmă, ne prezintă o mică parte din panoul frontal și textura pe care marginea de sus o va adopta.

Aceasta este destul de similară cu cea folosită de către Samsung pe phablet-ul Note 4, unde aveam parte de un panou frontal cu model liniar. Despre noul telefon Huawei știm până acum faptul că va sosi cu display Full HD de 5.2 inch, cu 3 sau 4 GB memorie RAM și cu procesorul Kirin 950 la bord.

Sursa: Huawei
Taguri: Huawei Huawei P9 fotografii Huawei P9 lansare Huawei P9 specificatii Huawei P9 Eveniment Huawei

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.