Cei de la Huawei continuă să dezvolte noi telefoane iar un exemplu proaspăt este Huawei P Smart 2020, device recent certificat de către TENAA. Pentru moment imaginile lipsesc din listarea în cauză, dar avem ocazia să aflăm majoritatea dotărilor. Aflați din rândurile de mai jos despre ce pachet hardware este vorba și ce surpriză plăcută ne rezervă handset-ul.
Ei bine, după cum aflați încă din titlul postării de față, noul telefon din seria P Smart va face trecerea la un panou cu tehnologie OLED, unul cu diagonală de 6.3 inch, rezoluție FHD+ și aspect 20:8 pentru imagine. Pe deasupra descoperim că se oferă și un cititor de amprente integrat în ecran și că avem parte de o baterie de 3900 mAh la interior.
Huawei P Smart 2020 are procesor octa-core de 2.2 GHz (probabil Kirin 810) și cameră selfie de 16 mpx. În spate descoperim o cameră foto triplă cu senzor principal de 48 mpx și senzori de 8 mpx, respectiv 2 mpx. Telefonul sosește în variante cu 4, 6 sau 8 GB RAM și cu 64 sau 128 GB de stocare flash.
Așteptăm acum ca identitatea acestui smartphone să fie confirmată și să vedem și câteva imagini ale sale.