Huawei vrea să le ia locul celor de la Apple în topul producătorilor smartphone în următorii 2 ani

336 ori
<b>Huawei vrea să le ia locul celor de la Apple în topul producătorilor smartphone în următorii 2 ani</b>Nu mai este de mult un secret faptul că Huawei vrea să ajungă în vârful celor mai mari producători de smartphone-uri de pe piață, companie de origine chineză ce în ultimii doi ani ne-a adus pe piață terminale foarte interesante, cu dotări de top, design

În vreme ce Oppo se pregăteşte să detroneze Huawei pe piaţa din China, cei de la Huawei au planuri mult mai mari la nivel internaţional, având intenţia de a lua locul Apple în maxim 2 ani. E vorba despre poziţia a doua în rândul producătorilor smartphone, pe care Apple o ocupă acum, în spatele celor de la Samsung.

Şeful Consumer Business de la Huawei, Richard Yu s-ar fi exprimat în legătură cu aceste planuri, fiind citat de Reuters. La ora actuală Huawei se află pe locul 3 printre producătorii smartphone, deci trecerea pe locul 2 nu e deloc imposibilă. E o urcare serioasă totuşi, având în vedere că Huawei a avut trimestrul trecut o cotă de piaţă de 9%, livrând 33.6 milioane de terminale.

Apple are o cotă de piaţă de 12%, cu 45.5 milioane de handseturi livrate, iar Samsung e pe primul loc, cu 20.1% cotă şi 75.3 milioane de device-uri livrate. Richard Yu e convins că tehnologiile aflate în dezvoltare, precum AI, VR şi AR vor fi cheia pentru a depăşi Apple. În mod interesant, fix pe aceste tehnologii s-ar axa şi Apple, conform ultimelor declarații ale lui Tim Cook.

Cu Samsung în vrie din cauza lui Note 7 şi Apple inovând cu porţia în acest an prin iPhone 7, drumul spre ascensiunea Huawei e deschis. Galaxy S8 şi iPhone 8 ar putea fi totuşi piedici majore dacă sunt cu adevărat modele revoluţionare.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×