Huawei Y9 (2018) își dezvăluie dotările, dar și design-ul prin intermediul unor randări

746 ori09-03-2018
Huawei Y9 (2018) își dezvăluie dotările, dar și design-ul prin intermediul unor randări

Cei de la Huawei continuă cu lansările de terminale mid-range, astfel că în perioada următoare va debuta pe piață și modelul Huawei Y9 (2018) - telefon care de curând a primit certificarea FCC după cum vă informam și noi aici. Astăzi descoperim o listă completă de dotări pentru dispozitivul de față și totodată vedem randări detaliate care ne confirmă variantele de culoare în care va sosi produsul la vânzare.

Huawei Y9 2018

Ei bine, printre dotările sale vom avea un ecran de 5.93 inch cu aspect 18:9 și rezoluție FHD+, un procesor octa-core HiSilicon Kirin 659 de 2.36 GHz, 3 GB RAM și 32 GB de stocare + slot microSD. Pe listă apare menționat și suportul pentru două cartele nano-SIM, o baterie generoasă de 4000 mAh și faptul că rulează Android 8.0 Oreo din fabrică alături de EMUI 8.0.

Huawei Y9 2018

Huawei Y9 (2018) va opta pentru o cameră frontală duală cu senzori de 16 + 2 megapixeli și pentru un setup dual în spate compus dintr-un senzor principal de 13 megapixeli și unul secundar de 2 megapixeli. Ca dimensiuni, acest smartphone măsoară 7.89 mm în grosime și cântărește 170 grame - nu tocmai rău dacă luăm în calcul bateria de aici.

Huawei Y9 2018

Telefonul va fi vândut pe auriu, negru și albastru, iar prețul ar trebui să fie tare atractiv.

Sursa: appdisqus.com
Taguri: Huawei Huawei Y9 2018 Randari Specificatii Leak Data lansare

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.