IFA Berlin 2013 - impresiile de la final

Autor:  | Publicat în:  IFA 1.333 ori
<b>IFA Berlin 2013 - impresiile de la final</b>Pe 6 septembrie a fost și prima zi completă a târgului de tehnologie berlinez. Primul șoc a fost la intrarea în locația evenimentului. Nu exista niciun control. Eram obișnuit cu cozile de la MWC, acolo am avut norocul că-mi instalasem aplicația...

Pe 6 septembrie a fost și prima zi completă a târgului de tehnologie berlinez. Primul șoc a fost la intrarea în locația evenimentului. Nu exista niciun control. Eram obișnuit cu cozile de la MWC, acolo am avut norocul că-mi instalasem aplicația oficială cu recunoaștere prin NFC și erau puține persoane care au mers pe această metodă. La IFA Berlin 2013 putea intra oricine și nu erai verificat decât tardiv în centrul de presă. Atât. 

Trebuie să recunosc pe de altă parte că standurile erau puse la punct. Presupun că s-a muncit pe ultima sută de metri, întreaga noapte. IFA are o componentă mai puternică pe partea de consumer și mai puțin pe segmentul de business. Pot spune că pe mine pentru Mobilissimo m-au interesat telefoanele și tabletele. Pe scurt câteva cuvinte despre standurile unor companii de renume:

IFA Berlin 2013 - impresiile de la final

1. Samsung - cel mai mare stand de la IFA Berlin 2013, ocupa o întreagă hală. Erau zeci de modele organizate pe categorii de la TV până la telefoane mobile și aparate foto din categoria mirrorless. Pentru demo erau expuse zeci de GALAXY Note 3, Note 10.1 ediția 2014, GALAXY Gear. Cea mai mare aglomerație era stârnită de ceasul inteligent GALAXY Gear. Mi-a plăcut spațiul lor expozițional pentru că era aerisit, nu așteptai prea mult până puneai mâna pe un device.

IFA 2013 LG

2. LG - au mers pe modelul de organizare de la MWC. Standul miza pe culoarea albă. Erau scose în evidență: LG G Pad 8.3 și LG G2, funcțiile pe care aceste telefoane le încorporează. Ambele arată într-un mare fel. LG G2-ul s-ar putea să aibă un real succes în lupta cu GALAXY S4, HTC One etc. Depinde și ce preț vor alege să-i pună. LG G Pad 8.3 pare un G2 mai mare la nivel de software integrat, calitatea premium pe partea de asamblare, design, materiale.

3. Alcatel - un stand ceva mai mic, dar plin cu noutăți. Au adus o gamă întreagă de telefoane cu Android: Alcatel C3, C5, C7, Hero, Idol Mini, Idol S. M-au impresionat pozitiv și la MWC Barcelona 2013 prin device-urile expuse, dar din păcate nu au ajuns, încă, și în România. Alcatel Idol Mini, Idol S, Idol X, Hero sunt telefoane cu un excelent raport preț / performanțe, ar avea deschidere și în țara noastră. Nu-mi place customizarea interfeței Android de la Hero, Idol X și Idol a. îmi aduce aminte de Emotion UI de la Huawei cu toate aplicațiile și widgeturile pe ecranul de start.

Sony IFA 2013

4. Sony - show expozițional mult mai mare decât la MWC. Mult zgomot și abia ce am reușit să filmez hands-on-urile la Sony Xperia Z1 și Z Ultra. Culmea este că mi-a plăcut mai mult Xperia Z Ultra. Aș zice că merge recomandat celor aflați în căutarea unui gadget aflat la granița între phablet și tabletă de 7 inch. Despre Xperia Z1 nu sunt prea multe de spus. Designul, în mare parte, de la Xperia Z și colțurile ceva mai rotunjite, senzor-ul minune pe spate de 20.7 Megapixeli și un display ușor cam șters, dar parcă nu la fel de prost precum cel de pe Xperia Z.

5. Huawei - nu am remarcat vreun gadget nou, nici nu prea erau multe persoane interesante de spațiul lor expozițional. Nu s-a mers pe show-off-ul de la MWC unde erau vis-a-vis de Samsung și îi eclipsau în anumite momente.

6. Nokia - nu au avut un spațiu ca atare ci am dat de un partener de-al lor din Germania care avea expuse Lumia 625 și Lumia 1020. Imaginile de presă sunt confirmate. O singură diferență între Lumia 920 și 1020 la nivele de design, senzorul de 41 Megapixeli. Atât. în rest este același smartphone. Păcat că Nokia a ales să ignore IFA și să nu aducă nimic nou. Era de înțeles în contextul anunțului de acum câteva zile când Nokia a intrat cu divizia de telefoane mobile în portofoliul Microsoft, cu aplicare din prima parte a lui 2014.

7. Lenovo - nou venit în segmentul telefoanelor mobile. Nu prea înțeleg care este conceptul lor. Lenovo Vibe X era expus, dar pe spatele său cât și la toate telefoanele mobile de la IFA scria clar: Nu vor fi comercializate în Europa (inclusiv Germania). Păi și atunci de ce să le mai aduci la IFA Berlin?

Aveau și câteva tablete pe acolo, dar nu a impresionat niciuna în mod deosebit. Lenovo este una dintre companiile care s-a adaptat din mers și au prins bine piața de telefoane mobile și tablete cu Android.

8. Acer față de ASUS au ales să aibă și un spațiu în cadrul IFA. ASUS a anunțat o sumă de tablete noi, dar ca să ajungi la ei trebuia să te deplasezi prin Berlin vreo 9.2 km. Timpul limitat nu mi-a permis să ajung și pe acolo. Și chiar îmi pare rău că nu am putut onora invitația lor la acel media lounge. Timpul restrâns nu mi-a permis o mai mare libertate de mișcare. La Acer erau Liquid S2 și S1. La Liquid S2 în software-ul camerei foto și video nu am dat de posibilitatea de a alege filmare la 4K cum spun ei prin comunicatele de presă și era limitat doar la 720p. Posibil să vină vreun update de firmware.

9. Motorola și HTC - cele mai mari dezamăgiri. La Motorola nu aveau seria Droid Ultra și nici Moto X. M-am dus în mare viteză spre standul lor când l-am zărit, dar m-am dezamorsat instantaneu. Erau doar DECT, fără fir. Niciun smartphone din cele anunțate în vara lui 2013. La HTC era doar Desire 500 care acum îl regăsiți și în oferta Orange, HTC One și HTC One Mini pe care le cunoașteți de ceva vreme.

IFA Berlin 2013 - impresiile de la final

La finalul IFA când așteptam să mă întâlnesc cu restul grupului m-a abordat o tipă de la Acer dacă vreau să merg să văd media lounge-ul lor. M-am gândit că au ceva mai special prin apropiere. Am ieșit din incinta IFA și m-a dus la mașina lor care era o limuzină Hummer, din aia cu spațiu să bagi o echipă de fotbal. M-am gândit că mai sunt și alte persoane la interior. Nu. Era doar pentru mine. A fost hazliu să fiu plimbat cu drăcovenia aia prin Berlin. Atrăgea atenția tuturor și acționa ca un catalizator pentru privirile celor din mașini sau de pe trotuar. în rest la media lounge-ul Acer erau expuse produsele companiei taiwaneze pe care le-am văzut anterior și la IFA. Nimic nou.

IFA Berlin 2013

IFA Berlin 2013 a fost o experiență interesantă. Organizarea mi s-a părut defectuoasă și cu siguranță se putea mult mai bine de atât. Segmentul mobile este adiacent la IFA și nu unul central precum la MWC, un show care a crescut imens și să sperăm că anul viitor îl vor menține cel puțin la standardele ridicate din 2013.

Pe parcursul următoarelor zile veți putea viziona materialele făcute la IFA Berlin 2013 în completarea celor postate în zilele trecute. Veți regăsi câteva telefoane cu adevărat interesante.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×