Cei de la iFixit au dezasamblat recent un iPad Pro 9.7 şi am aflat cu acea ocazie ca el este un coşmar când vine vorba de reparaţii. Acum a ajuns la acelaşi site specializat pe "disecţii" şi LG G5, care a primit o notă bună pentru uşurinţă de reparare.
Nota este de 8 din 10, printre avantaje numărându-se şi faptul că avem o baterie ce e uşor de scos de către utilizator prin glisare afară. Nu se face abuz de lipici sau de şuruburi, iar deschiderea handsetului e destul de simplă. Şuruburile sunt cele standard Philips #00, deci mai toată lumea va avea uneltele necesare de reparaţie.
iFixit a descoperit şi că multe componente sunt modulare, astfel că e uşor să le găseşti înlocuitor. La aspecte negative intra faptul că panoul ecranului şi sticla sa erau integrate, deci există o predispoziţie la crăpături atunci când înlocuim display-ul. Capacele modulelor sunt lipite, deci sunt ceva mai greu de deschis, dar avantajul lor e că simplifica înlocuirea portului USB, fiind detaşabile şi având portul integrat.
De dragul comparaţiei, aflaţi că Galaxy S7 se dovedea foarte greu de reparat, cu un scor de 3 din 10, iar iPhone 6s primea 7 din 10.




