Încă un telefon cu aur și diamante: Redmi K20 Pro Signature Edition devine oficial

577 ori
<b>Încă un telefon cu aur și diamante: Redmi K20 Pro Signature Edition devine oficial</b>Dacă unele companii lansează telefoane branduite FC Barcelona, altele merg pe ruta opulenței. Recent văzusem un Galaxy Fold cu bling bling de la Caviar, iar acum apare și un Redmi K20 Pro acoperit cu diamante și aur pur

Dacă unele companii lansează telefoane branduite FC Barcelona, altele merg pe ruta opulenței. Recent văzusem un Galaxy Fold cu bling bling de la Caviar, iar acum apare și un Redmi K20 Pro acoperit cu diamante și aur pur. E vorba despre Redmi K20 Pro Signature Edition.

Varianta specială de telefon a debutat în cadrul lansării oficiale a modelelor Redmi K20 și K20 Pro în India. Acesta este un telefon de lux ce costă în jur de 6220 de euro - preț datorat faptului că primim aici un panou spate fabricat din aur pur și nu doar suflat cu acest material.

Apare și un logo în forma literei "K" în partea dreapta-jos din spate, realizat din diamante. Evident este o ediție limitată, produsă în doar 20 de unități. Încă nu știm și ce configurație primim aici, dar la banii cheltuiți am face bine să primim 12 GB RAM, 256 sau 512 GB stocare chiar, procesor Snapdragon 855 și cameră triplă cu senzor principal de 48 MP, telephoto de 8 MP și ultra wide de 13 MP. 

Știu că Redmi K20 Pro vine cu maxim 8 GB RAM și 128 GB stocare, dar putem spera la un upgrade.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×