iOS 10.1 Beta include și funcția 'Portrait Camera' ce ne ajută la crearea de efecte 'bokeh' în fotografii

468 ori 22-09-2016
iOS 10.1 Beta include și funcția 'Portrait Camera' ce ne ajută la crearea de efecte 'bokeh' în fotografii

Cei de la Apple au anunțat odată cu lansarea phablet-ului iPhone 7 Plus și faptul că într-un viitor release software urmează a fi inclusă și funcția 'Portrait Camera'. Ei bine, acest feature sosește astăzi integrat în cadrul lui iOS 10.1 Beta, și dacă vă amintiți, avem de-a face cu o funcție ce ne permite crearea acelui efect de tip 'bokeh / shallow depth of field', sau în termeni mai comuni acel nivel de blur din spatele unui obiect aflat în prim-plan.

iPhone 7 Plus Portrait Camera

În cazul de față vom putea crea efecte Bokeh doar în cazul fotografiilor ce includ persoane. Aflați că Apple folosește senzorul de imagine integrat pe modelul iPhone 7 Plus pentru scanarea scenei, folosind tehnici speciale pentru recunoașterea persoanelor din fotografii. Ulterior, se creează o hartă a câmpului de adâncime cu ajutorul celor două camere foto pe care le avem pe phablet-ul de 5.5 inch.

Se pare că această opțiune Portrait Camera a fost dezvoltată pe baza tehnologiei achiziționate din partea companiei LinX ce este specializată în dezvoltarea de tehnologii foto. Descoperim și faptul că pentru obținerea acestor tipuri de imagini, se utilizează lentilele de 56mm pentru capturarea propriu-zisă a fotografiei, în timp ce lentilele wide sunt responsabile cu strângerea de informații cu privire la adâncimea câmpului. 

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Telefoane

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>