Lenovo lansează un smartphone și un phablet nou, cu ecrane de 4.7 respectiv 6 inch

1.521 ori13-12-2013
Lenovo lansează un smartphone și un phablet nou, cu ecrane de 4.7 respectiv 6 inch

Lenovo a anunțat în această săptămână lansarea a două smartphone-uri noi, un model cu ecran de 4.7 inch și unul care e mai degrabă phablet, având în vedere diagonală sa de 6 inch. Ambele au dotări midrange și prețuri accesibile.

Primul este Lenovo S930, phablet de 6 inch care adopta o rezoluție 720p și un procesor quad core MediaTek 6852 de 1.3 GHz. Alte dotări includ 1 GB RAM, 8 GB memorie internă și o baterie de 3000 mAh. Terminalul măsoară 8.65 mm în grosime și cântărește 170 de grame. Un alt nou venit este și Lenovo S650, un smartphone cu ecran qHD de 4.7 inch și tot cu procesor quad core MediaTek de 1.3 GHz la interior.

Avem la dispoziție și 8 GB memorie internă, o baterie de 2000 mAh, iar handsetul cântărește 126 de grame. Ambele modele se vor lansa în această lună, dar doar în anumite regiuni ale globului. Lenovo S650 va costa 366 de dolari, iar Lenovo S930 va avea prețul de 427 dolari. Având în vedere că avem două standuri foarte mari Lenovo în mallurile principale din București, bănuiesc că și piața noastră va include aceste terminale.


Taguri: Lenovo S930 MediaTek 6852 Lenovo S930 Lenovo S650 S650

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.