Lenovo ZUK Z2 Pro ar urma să debuteze săptămâna viitoare, cu procesor Qualcomm Snapdragon 820 la bord

507 ori
<b>Lenovo ZUK Z2 Pro ar urma să debuteze săptămâna viitoare, cu procesor Qualcomm Snapdragon 820 la bord</b>Succesorul lui Lenovo Zuk Z1 va debuta oficial chiar săptămâna viitoare în cadrul unui eveniment de presă, detaliu despre care aflăm chiar astăzi prin intermediul unei postări din partea CEO-ului Chang Cheng ce confirmă lansarea produsului pe data de 21

Lenovo lansa cu aproape un an în urma filiala ZUK Mobile, care realiza un telefon numit ZUK Z1, foarte apreciat la debut. De la finalul anului trecut tot vedem zvonuri şi scăpări legate de un ZUK Z2 Pro, care ar urma să debuteze săptămâna viitoare.

Nu e vorba de un zvon aici, ci de o confirmare oficială, venind din partea CEO-ului companiei, Chang Cheng. El a postat pe Weibo că Lenovo Zuk Z2 Pro va fi prezentat oficial pe 21 aprilie, adică de mâine într-o săptămână. E posibil ca terminalul să debuteze întâi local şi apoi să vedem şi lansarea internaţională. Nu avem specificaţii clare pentru nou venit, deşi apariţia sa în AnTuTu a dezvăluit prezenţa unui procesor Snapdragon 820 la bord, plus 4 GB RAM şi Android 6.0.1 Marshmallow.

Z2 Pro a apărut cu 3 sau 4 GB RAM în benchmarkuri, dar ambele variante au 32 GB stocare, ceea ce e bizar, pentru că de obicei modelul cu mai mult RAM primeşte şi spaţiu de stocare în plus. E foarte posibil să vedem acest model la un preţ foarte accesibil, urmând tradiţia predecesorului său, poate undeva sub 400 de dolari chiar.

Nu e exclus să vedem un ecran Full HD aici şi camere cu rezoluţii similare cu cele de pe ZUK Z1, dar cu senzori mai noi.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×