LG dă în judecată BLU pentru încălcarea de brevete legate de tehnologii telecom

483 ori28-03-2017
LG dă în judecată BLU pentru încălcarea de brevete legate de tehnologii telecom

Parcă ultimii ani au fost mai săraci în dispute pe bază de brevete în comparaţie cu perioada 2011-2012 de exemplu. Atunci Apple reuşea interzicerea la vânzare a produselor HTC şi se războia şi cu Samsung. Acum compania americană BLU are probleme, după ce LG a dat-o în judecată pentru încălcare de brevete.

Deosebit de activă în ultimii ani, BLU comercializează de obicei telefoane entry level sau midrange, cu carcase colorate şi preţuri accesibile. LG afirmă că americanii i-au încălcat 5 brevete legate de tehnologii telecom. Problema e totuşi ceva mai spinoasă, pentru că BLU colaborează cu firme din China, care îi produc telefoanele, cum e cazul Gionee spre exempu.

În acest caz ne întrebăm a cui e răspunderea mai mare pentru brevete, a producătorului din China sau a firmei care integrează terminalul la nivel local. Teoretic ambele ar trebui să fie acoperite cu brevetele aferente, sau să platească licenţa pentru ele. Revenind la cazul de faţă, LG a depus plângerile la Comisia Internaţională de Comerţ şi Tribunalul din Delaware.

LG afirmă că BLU a folosit brevete cheie legate de conectivitatea LTE, fără aprobarea sa. Deşi sud coreenii au abordat BLU pentru o negociere, aceştia nu au răspuns la cereri. Nu au reacţionat nici când LG i-au somat să nu mai folosească brevetele, deci s-a ajuns la proces. Probabil că asiaticii vor avea câștig de cauză.

Via: ubergizmo.com
Taguri: BLU LG Incalcare Brevete Brevete Patente Judecata Proces

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.