LG a confirmat astăzi că va lansa telefonul sau inedit G Flex la nivel internațional în această lună, iar în cadrul unui eveniment local de luna trecută vă reamintesc că a fost confirmat un debut și în România.
Deocamdată cei care se afla în Singapore pot precomanda handsetul începând cu data de 8 decembrie, în vreme ce persoanele aflate în Hong Kong vor putea să îl cumpere în jur de 13 decembrie. LG G Flex este primul handset cu display POLED (Plastic OLED), care e curbat și poate fi și îndoit cu ușurință. în plus, terminalul se remarcă prin posibilitatea de auto reparare a zgârieturilor sau altor daune ale carcasei în zona din spate.
La interior primim același hardware ca LG G2, dar și o baterie mai mare, de 3500 mAh și un ecran cu diagonal crescuta, de 6 inch. Rezoluția acestui display este doar 720p, iar handsetul se bazează pe un procesor Snapdragon 800, 2 GB RAM și 32 GB memorie internă. Se vehiculează și un preț de 940 de dolari pentru început pentru acest produs.


