LG începe să arate un pic mai bine în zona mobile; Au scăzut pierderile în ultimul trimestru

479 ori31-10-2019
LG începe să arate un pic mai bine în zona mobile; Au scăzut pierderile în ultimul trimestru

În general când anunţăm rezultatele financiare ale celor de la LG Mobile, veştile nu sunt prea bune. Asta deşi LG G7 ThinQ nu a fost deloc un telefon rău, iar G8 are câteva idei bune. Azi aflăm că şi business-ul a început să meargă un pic mai bine, iar pierderile au scăzut. Hai să vedem rezultatele pe trimestrul 3 din 2019.

Compania sud-coreeană a raportat venituri de 13.15 miliarde de dolari şi profit de 654.4 milioane de dolari pentru T3 2019. Vorbim aici despre conglomeratul LG, compania ca un întreg. Avem de-a face cu o creştere de 1.8% ca vânzări şi o creştere de profit de 4.4% faţă de 2018. Secţiunea de electrocasnice şi divertisment a atras grosul banilor, dar LG Mobile a rămas pe minus. 

LG Mobile a avut vânzări de 1.27 miliarde de dolari, dar dacă scădem şi costul operaţional şi alte datorii ajungem la pierderi de 135 de milioane de dolari. E mai puţin totuşi decât în T2 2019, când erau 268.4 milioane de dolari şi faţă de T3 2018 când erau 171.95 milioane de dolari. LG a anunţat şi măsuri de reducere a costurilor şi faptul că se îndreaptă în direcţia bună, dar tot nu e pe plus încă la capitolul Mobile.

Trebuie totuşi spus şi faptul că LG Mobile a avut vânzări cu 24.5% mai mici decât în 2018, asta deşi au fost lansate câteva telefoane midrange interesante, din noua serie LG W. Și cea LG Q e bine primită. Vânzarea de produse 5G a mers bine, în special în Coreea de Sud, din ce am înţeles. LG G8X ThinQ cu a sa husă cu ecran secundar (Dual Screen) rămâne cel mai interesant produs al companiei.

Via: androidpolice.com
Taguri: LG LG mobile Rezultate financiare Telefoane Zona Mobile Pierderi Profit Venituri LG G8X ThinQ LG G8 ThinQ LG G7 ThinQ

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.