Liber la deblocare de bootloader pe telefoanele Xperia! Mulțumim Sony Ericsson!

10.081 ori14-04-2011
Liber la deblocare de bootloader pe telefoanele Xperia! Mulțumim Sony Ericsson!

Sony Ericsson dovedește o atitudine mai relaxată față de softurile customizate, mai ales în comparație cu "ruda sa mai mare", Sony care nu tolerează hackurile de PS3, spre exemplu. Ei bine, aflați că posesorii de telefoane Xperia au la dispoziție acum o metodă oficială de deblocare a bootloaderului, care le va permite să ruleze ROM-uri customizate pe handseturi.

Accesând acest site veți obține codul necesar pentru deblocare, dar asta după completarea câtorva pași simpli. Rețineți și că nu toate modelele de handseturi Xperia sunt suportate, iar dacă doriți să aflați ce telefoane sunt compatibile, puteți arunca o privire pe ghidul de aici. Pentru a primi codul necesar, trebuie să completați numele dumneavoastră pe site-ul de deblocare, adresa de email și primele 14 cifre din numărul IMEI al telefonului folosit.

Apoi veți primi un cod de deblocare pentru bootloader, pe care va trebui să îl notați. Interesant e faptul că Sony Ericsson ne recomandă pe site-ul său să nu încercăm astfel de deblocări, care se realizează pe propria răspundere și anulează garanția telefonului.

Sursa: xperiablog.net
Taguri: Sony Ericsson ROM Sony Ericsson Sony Ericsson Xperia Sony Ericsson Bootloader Sony Ericsson Xperia Bootloader

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.