Top 5 video Mobilissimo.ro all time: cele mai apreciate clipuri de unboxing, review şi hands on (Video)

Autor:  | Publicat în:  Top articole  Editorial 2.006 ori
<b>Top 5 video Mobilissimo.ro all time: cele mai apreciate clipuri de unboxing, review şi hands on (Video)</b>Pentru că am împlinit un deceniu şi pentru că latura video a Mobilissimo.ro e vitală, am decis să realizăm un top 5 al celor mai vizionate clipuri realizate de noi în ultimii ani. Topul include atât unboxinguri, cât şi recenzii, dar şi acel hands-on..

Pentru că am împlinit un deceniu şi pentru că latura video a Mobilissimo.ro e vitală, am decis să realizăm un top 5 al celor mai vizionate clipuri realizate de noi în ultimii ani. Topul include atât unboxing-uri, cât şi recenzii, dar şi acel hands-on faimos şi controversat cu un telefon nelansat încă în 2011. Să trecem deci la arhiva video.

5. iPhone 4S, review Full HD în limba Romana - Mobilissimo TV

iPhone 4s a primit recenzie de la noi foarte rapid aş zice, având în vedere că el a fost lansat în octombrie şi noi ne aflăm în aceeaşi lună când a fost gata clipul. Tot atunci era inaugurat şi Siri şi ne-am distrat cu faimosul asistent virtual în recenzia acestui terminal. iPhone 4s reprezenta o îmbunătăţire modestă faţă de iPhone 4, dar măcar scăpa de problemele cu antena şi aducea o cameră de 8 MP pentru prima oară pe un iPhone. Acesta era formatul vechi de review, cu jocuri integrate în corpul recenziei.

Recenzia are acum 140 de comentarii şi sunt persoane care ne întreabă şi dacă merge GTA 4 sau 5 pe acest telefon. Haios...

4. Samsung Galaxy S III review Full HD în limba romana

Se pare că şi Samsung Galaxy S III a făcut senzaţie la debut, mai ales că i-am făcut recenzie relativ rapid, la o lună după lansare. Designul său avea să fie punct de pornire pentru multe terminale ce aveau să urmeze, miezul formatului de abordare şi la Galaxy S4. Spatele acesuti handset a rămas reper pentru toate modelele Galaxy Ace, Core şi restul seriilor Samsung. Galeria foto realizată cu acest terminal a fost inedită, pentru că pozele au fost făcute la Muzeul Antipa din Bucureşti si acea fotografie cu globul IMAX a ajuns si wallpaper.

Am testat jocuri foarte solicitante pe acest model, precum Max Payne sau NOVA 3, ultimul fiind şi acum reper şi benchmark pe terminalele moderne. Camera a dezamăgit atunci şi numărul de comentarii era destul de impresionant la clip, 274.

3.  iPhone 5 unboxing video în limba romană

Se pare că şi unboxingul lui iPhone 5 a prins la voi, intrând pe podiumul celor mai vizionate clipuri Mobilissimo.ro. Şi bătrâna vedetă a avut parte de un nou suflu recent, când acelaşi telefon a fost deghizat ca iPhone SE de 1 Aprilie. Motivul popularităţii e simplu: am realizat unboxingul foarte rapid, la câteva zile după lansarea oficială a terminalului.

A fost un unboxing ca la carte, cu tipla tăiată cu foarfeca, cu mâini tremurânde ce introduceau un nano SIM pentru prima oară în telefon. Ca urmare a ieşit probabil cel mai lung unboxing de la Mobilissimo.ro, care a inclus şi setupul telefonului. Ţin minte că colegul Alex a umblat mult după acel nano SIM, pentru că era la mare căutare pe atunci.

2. Sony Ericsson Live with Walkman review Full HD în limba romana - Mobilissimo TV

Motivul pentru care acest review e popular e foarte simplu: foarte puţine bloguri, site-uri şi canale YouTube au primit acest device în teste, atât în România, cât şi în afară. Ca urmare, practic orice posibil cumpărător al acestui music phone a căutat o recenzie competenta şi detaliată şi a ajuns la a noastră. Terminalul avea o interfaţă interesantă, bazată pe un soi de mecanisme widget amplasate în colţurile ecranului.

Ca music phone terminalul se descurca excelent şi nici camera nu era rea şi includea destul de multe opţiuni. Preţul acestui device era ridicol de mic şi subliniez faptul că smartphone-ul acesta are recenzia cea mai vizionată de la Mobilissimo.ro, chiar şi peste un Galaxy S6 şi Galaxy S7 Edge spre exemplu. Încă un motiv pentru popularitatea acestui clip ar fi faptul că marca apusul seriei Walkman.

1. Samsung Galaxy Nexus hands-on video - Mobilissimo.ro

Adevăratul "Wikileaks" şi "caz Snowden" de la Mobilissimo.ro a fost faimosul clip hands on cu Samsung Galaxy Nexus. Toată planeta ne-a citat, am avut zeci de mii de comentarii care ne cereau detalii extra şi lansarea acestui model ar fi fost amânată din cauza noastră, din câte am înţeles. Şi totul mulţumită unei surse din rândul dezvoltatorilor, care a rămas anonimă şi putea să aibă mari probleme dacă era descoperită.

Acest este echivalentul unui "iPhone 4 uitat în bar", în varianta Mobilissimo.ro şi deşi clipul nu era chiar extrem de clar, el marca o evoluţie majoră a sistemului de operare Android şi a formatului Nexus, care se moderniza în această variantă şi păstra miezul de design ulterior şi pe Nexus 4. 522 de comentarii insotesc acest hands on, majoritatea în limba engleză şi unele amintind chiar numele de cod al telefonului, Nexus Prime. O mega scăpare!

Într-un deceniu de Mobilissimo.ro, acestea au fost cele mai populare clipuri, din categorii variate, ca unboxing, review sau hands-on. E greu de ghicit ce vom mai filma în următorul deceniu, dar nu e exclus să avem şi clipuri 4K, 360, VR şi multe altele. Vom fi împreună martorii unui posibil hibrid Chrome - Android şi OS X - iOS şi în curând vom asista la renaşterea Nokia.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×