După cum știți deja, România se afla în procedurile inițiale pentru a implementa tehnologia 4G LTE. Deocamdată suntem în faza în care operatorii licitează pentru spectru de alocare a frecventelor în benzile de 800, 900, 1800 și 2600 MHz. Prima rundă de licitații a avut loc astăzi, iar a doua va avea loc luni, pe 17 septembrie.
La rundele suplimentare pot participa toți ofertanții, iar operatorii participanți includ pe 2K Telecom, Cosmote Romanian Mobile Telecommunications, Orange România, RCS & RDS și Vodafone România. ANCOM a pus la dispoziție prin licitație drepturile de utilizare pentru frecvențele menționate anterior. Acestea vor fi folosite pentru furnizarea de comunicații mobile voce și date pentru o perioadă de 15 ani. Vor exista două tipuri de licențe puse la licitație: pe termen lung, adică de 15 ani și pe termen scurt, de un an și 3 luni.
Prețul de pornire este stabilit la 35 de milioane de euro (preț minim) pentru fiecare bloc alocat pe 15 ani din banda de 800 MHz. Cel din banda de 900 MHz are prețul de 40 de milioane de euro, iar banda de 1800 MHz aduce un preț minim de 10 milioane de euro. După prima rundă de azi ANCOM nu a vândut toate licențele si de aceea urmeaza inca o runda luni. Să vedem și cât de rapid se vor mobiliza operatorii câștigători pentru a implementa noile tehnologii.