Printre phableturile anunțate la CES 2014 se numără și Huawei Ascend Mate 2, un device care astăzi primește și primul său preț. Se pare că terminalul cu procesor quad core va sosi în magazine cu prețul de 445 dolari.
Noul venit va integra un ecran de 6.1 inch, cu rezoluție 720p și procesor quad core Hisilicon V9R1 de 1.6 GHz. Avem la dispoziție pe el și 2 GB RAM, Android 4.3 cu interfața Emotion UI și o cameră de 13 megapixeli în spate, plus una de 5 MP în față. Trebuie menționat vă vor exista două versiuni ale acestui terminal: una cu CPU Hisilicon și una LTE cu Snapdragon 400 pentru piața internațională.
Memoria internă a phabletului este de 16 GB, dar o putem extinde via microSD. Ascend Mate 2 se folosește de o baterie de 4050 mAh, care nu alimentează doar acest device ci poate încărca și alte gadgeturi externe. După modelul primului Ascend Mate, mă aștept ca și acest produs să ajungă târziu în Europa.


