Deşi nu e încă foarte clar când va sosi şi varianta mobilă de Windows 10 (cel mai probabil în noiembrie), aflăm azi câteva terminale care vor primi cu siguranţă actualizarea la această versiune de OS. Anul trecut MS anunţa că va oferi Win 10 pe "toate terminalele Lumia cu Windows Phone 8.
Totuşi, o serie de informaţii postate pe site-ul oficial Microsoft ne fac să ne îndoim că toate modelele vor avea parte de noul software. Firma din Redmond a publicat o listă cu 10 modele Lumia care cu siguranţă vor rula noul OS. Încă nu e clar dacă acestea sunt doar primele care vor primi actualizarea sau... singurele. Iată cum arată listă:
- Lumia 430
- Lumia 435
- Lumia 532
- Lumia 535
- Lumia 540
- Lumia 640
- Lumia 640 XL
- Lumia 735
- Lumia 830
- Lumia 930
După publicarea listei de către site-ul sursă, Microsoft s-a sesizat şi a ţinut să declare că aceasta este doar o listă iniţială, iar scopul său este de a aduce Windows 10 pe toate terminalele Lumia ce rulează Lumia Denim. Printre cele mai importante handseturi ce lipsesc de pe lista se numără şi Lumia 520 sau Lumia 630, dar şi Lumia 1520 sau Lumia Icon.
Ar fi interesant de văzut şi ce modele ale altor producători vor primi totuşi Windows 10 Mobile...