Motorola anunță smartphone-urile Moto C și Moto C Plus; prețurile pornesc de la 89 euro

Autor:  | Publicat în:  Motorola 859 ori
<b>Motorola anunță smartphone-urile Moto C și Moto C Plus; prețurile pornesc de la 89 euro</b>În tandem cu lansarea lui HTC U11 vine și debutul smartphone-urilor Motorola Moto C și Moto C Plus, terminale din zona entry-level ce rulează sistemul de operare Android 7.0 Nougat. Prețurile pornesc de la doar 89 euro pentru cea mai accesibilă variantă

Odată cu lansarea lui HTC U11 iată că pe piață debutează și smartphone-urile entry-level Motorola Moto C și Motorola Moto C Plus, terminale destinate celor cu buget limitat care vor să se bucure de experiența Android Nougat. Există numeroase variante pentru aceste noi terminale și mai multe detalii despre specificațiile oferite și despre prețurile asociate aflați din rândurile de mai jos.

Moto C

Moto C

În primul rând îl avem pe Moto C, un smartphone echipat cu display FWVGA de 5 inch (854 x 480 pixeli), cu o cameră foto principală de 5 megapixeli cu focus fix, bliț LED și suport pentru captură 720p și cu un senzor selfie de 2 megapixeli care la rândul său oferă bliț LED și focus fix. Primim și o baterie de 2350 mAh la interior, iar din punct de vedere al dimensiunilor aces telefon cântărește 154 grame și măsoară 9 mm în grosime.

Avem și un procesor quad-core MediaTek MT6737M de 1.1 GHz la interior, 1 GB memorie RAM și sistemul de operare Android 7.0 Nougat preinstalat din fabrică. Versiunea 3G cu 1 GB RAM și 8 GB de stocare flash va costa 89 euro, în vreme ce modelul 4G cu 1 GB RAM și 8 GB de stocare va costa cu 10 euro în plus. Culorile disponibile sunt Metallic Cherry, Pearl White, Fine Gold și Starry Black. 

Moto C Plus

Motorola Moto C Plus

După cum și denumirea acestui device ne dă de înțeles, avem de-a face aici cu un plus adus la capitolul hardware. Primim tot un display de 5 inch dar rezoluția crește la 1280 x 720 pixeli, iar procesorul devine unul quad-core MediaTek MT6737 tactat la o frecvență de 1.3 GHz. Avem o cameră foto principală de 8 megapixeli cu bliț LED, autofocus, deschidere f/2.2 și bliț LED, iar pentru selfie-uri o cameră de un senzor de 2 megapixeli.

Moto C Plus

Telefonul dispune de o baterie foarte generoasă de 4000 mAh și promite până la 2-3 zile de autonomie în funcție de regimul de utilizare. Această unitate contribuie la o grosime de 10 mm și la o greutate de 162 grame, așadar nu stă prea bine la capitolul dimensiuni ținând cont de diagonala sa. 

Versiunea cu 1 GB RAM și 16 GB de stocare costă 119 euro, dar aflați că există și un model echipat cu 2 GB RAM al cărui preț încă nu a fost anunțat oficial. Pentru cei cu buget restrâns acest Moto C Plus sună a fi o afacere foarte bună, mai ales dacă se ia în calcul bateria uriașă oferită la pachet. 

❗ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×