Următorul mare eveniment Lenovo/Motorola are loc pe 25 iulie, când sunt aşteptate să debuteze 2 telefoane, daca nu chiar 3. Printre ele ar trebui să fie şi Motorola Moto Z2 Force, care aflăm că va avea dotări diferite la nivel global.
Acest al doilea membru al familiei Moto Z2 va veni cu un ecran de 5.5 inch cu rezoluţie Quad HD şi protecţie Shattershield pentru panoul Super AMOLED. Cei de la Venturebeat au descoperit că terminalul va sări procesorul la un Snapdragon 835, faţă de Snapdragon 820 de pe predecesorul Moto Z Force. În plus, se trece de la o cameră de 21 MP în spate la una duala cu senzori de 12 MP.
Şi pentru că spuneam că există şi sacrificii, aflăm că anumite regiuni de pe glob primesc mai puţin RAM şi stocare. În SUA spre exemplu cumpărătorii vor avea acces la o versiune cu 4 GB RAM, în vreme ce chinezii au parte de 6 GB RAM, ca şi europenii. Tot în SUA se va vinde acest smartphone cu 64 GB stocare, în vreme ce în China va avea 128 GB.
Măcar primim slot microSD. Motorola va oferi o carcasă foarte subţire pe varianta pentru SUA, tăind şi din baterie cu această ocazie. Moto Z2 Force va avea o baterie de 2730 mAh, deci cu 22% mai mică decât cea de 3500 mAh a predecesorului. E drept că am văzut telefoane performând şi cu 2700 mAh, cel mai recent exemplu fiind Xperia XA1 Ultra testat de noi, aşa că se poate ajunge departe cu o optimizare bună.