După ce am luat contact cu Sony Xperia XZ2, flagship-ul Sony prezentat la MWC 2018, acum e momentul să vedem ce poate varianta sa mai mică. Ca atare realizăm o trecere în revistă a funcţiilor sale în clipul hands on de mai jos.
Sunt veşti bune aici, precum faptul că în sfârşit modelele Compact au trecut la rezoluţie Full HD. Veştile proaste sunt ca telefonul e foarte gros şi greu pentru o diagonală de 5 inch. Măsoară 12.1 mm în grosime şi cântăreşte 168 de grame, în condiţiile în care un Galaxy S8 cântăreşte 155 de grame. E drept că are şi plusuri, precum cel mai puternic procesor de pe piaţă, Snapdragon 845 şi o cameră de 19 MP care ar trebui să facă multe flagship-uri din China geloase anul ăsta.
Apreciez Compact că faţă de Xperia XZ2, acea cameră este plasată într-o zonă acceptabilă estetic a spatelui şi nu prea jos, cum am văzut la flagship. Unii vor spune că aşa nu vor sta degetele în calea ei, dar nu am mai văzut camere puse prost pe telefoane de ani buni. Sony Xperia XZ2 Compact suportă încărcare rapidă, nu are jack audio şi vine cu Android 8.0 Oreo, iar experienţa software nu pare foarte diferită de cea de pe Xperia XZ1 Compact să zicem. Va costa în jur de 599 euro şi vine în magazine luna viitoare.














