Lista completă de prețuri ce vor fi practicate în Europa pentru Galaxy S10, S10e și S10+ apare online

Autor:  | Publicat în:  Samsung 8.044 ori
<b>Lista completă de prețuri ce vor fi practicate în Europa pentru Galaxy S10, S10e și S10+ apare online</b>La câteva ore distanță de la dezvăluirea imaginilor proaspete cu Galaxy S10 și S10+ mai vine un leak important, unul sub formă de listă de prețuri ce vor fi practicate pe plan european pentru noile flagship-uri. Acestea indică o creștere

La câteva ore distanță de la dezvăluirea imaginilor proaspete cu Galaxy S10 și S10+ mai vine un leak important, unul sub formă de listă de prețuri ce vor fi practicate pe plan european pentru noile flagship-uri. Informațiile ne sunt dezvăluite de către @ishanagarwal pe Twitter și vizează sumele din Olanda mai precis.

Preturi Samsung Galaxy S10

Primul de pe listă este Samsung Galaxy S10e, nume pe care sud-coreenii îl vor alege într-un final. Se renunță la denumirea "Lite" oarecum cu scopul de a nu-i face pe cumpărători să simtă că au ales varianta ieftină de S10, această terminație fiind asociată de regulă device-urilor cu hardware mai slab ceea ce nu va fi aplicat în cazul de față pentru că vom avea același CPU la pachet.

Prețuri variante Galaxy S10:

  • Galaxy S10e: 749 euro (6 GB RAM + 128 GB stocare)
  • Galaxy S10: 899 euro (6 GB RAM + 128 GB stocare) / 1149 euro (8 GB RAM + 512 GB stocare)
  • Galaxy S10+: 999 euro (6 GB RAM + 128 GB stocare) / 1249 euro (8 GB RAM + 512 GB stocare) / 1499 euro (12 GB RAM + 1 TB stocare)

Telefonul va sosi în diferite variante de culoare precum galben, negru, verde, alb, dar și albastru - nuanțe care par a desemna un rival pentru iPhone XR. Acesta va costa 749 euroși din câte am aflat pe seama leak-urilor anterioare, va oferi o cameră duală în spate, scanner de amprente plasat lateral și cameră selfie singulară.

S10 cel standard va costa 899 euro în versiunea de bază ce ne aduce 6 GB RAM + 128 GB stocare și care vine pe negru, verde, alb și albastru. Cei care vor modelul cu 8 GB RAM + 512 GB stocare vor scoate din buzunar 1149 euro. Cât despre Galaxy S10+, acesta va costa 999 euro și va aduce 6 GB RAM + 128 GB stocare în configurația de bază, sosind pe negru, verde, albastru și alb.

Modelul cu 8 GB RAM costă 1249 euro, iar configurația de top cu 12 GB RAM + 1 TB stocare se va vinde pentru 1499 euro și va avea variante din ceramică pe alb sau negru. 

⚡ Poți obține un voucher de 10 euro când cumperi un telefon OnePlus, bani ce pot fi cheltuiți pe accesorii dacă inițiezi comanda folosind acest link.
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×