Noi probleme pentru iPhone 11! Utilizatorii afirmă că ecranul se zgârie prea ușor, chiar și în buzunar

3.799 ori07-10-2019
Noi probleme pentru iPhone 11! Utilizatorii afirmă că ecranul se zgârie prea ușor, chiar și în buzunar

Orice mare lansare de telefon Apple se lasă cu probleme, iar noua generație iPhone 11 nu face excepție. După ce anterior descopeream faptul că telefonul este un magnet de praf, mai ales în zona sticlei glossy din jurul camerei foto, iată că acum aflăm detalii despre o altă nemulțumire a utilizatorilor. Mulți posesori de iPhone 11 au remarcat astfel că telefonul se zgârie foarte rapid, chiar și în buzunar.

iPhone 11

Cei care și-au spus oful pe forumul Apple afirmă că nu au avut chei sau alte obiecte metalice în buzunar alături de telefon. Unii au descoperit asemenea zgârieturi chiar la a doua zi de la achiziție, unele urme apărând chiar deasupra camerei selfie. Vedeți imaginea cu iPhone-ul zgâriat în zona camerei chiar mai jos, posesorul afirmând că primește erori la captura selfie..

iPhone 11

În unele cazuri sunt mici zgârieturi, iar la alții acestea apar sub forma unei pete pe ecran. Interesant faptul că aceste zgârieturi ar fi apărut la utilizarea normală, fără contact cu obiecte dure precum chei uitate în buzunar. Poate fi o problemă cu stratul oleophobic aplicat peste display, sau chiar o problemă de producție.

Apropo, testul JerryRigEverything ne-a arătat că ecranul lui iPhone 11 se zgârie la nivelul 6-7 ca orice smartphone modern. Până când aflăm la ce soluție ajunge Apple în această privință, ar fi recomandat ar fi să achiziționați și să aplicați o folie de protecție pe ecran pentru a evita aceste zgârieturi. 

Sursa: apple.com Via: pocketnow.com
Taguri: Apple iPhone 11 iPhone 11 Pro iPhone 11 Pro MAX Probleme Zgariere Problema ecran

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.