Noul HTC One (M8) apare Într-un video hands-on cuprinzător cu doar o zi Înainte de lansarea oficială

2.741 ori24-03-2014
Noul HTC One (M8) apare Într-un video hands-on cuprinzător cu doar o zi Înainte de lansarea oficială

Deși anterior am avut ocazia să îl mai vedem pe Noul HTC One în scăpări de acest gen, referindu-ne la clipuri hands-on, iată că astăzi, un nou astfel de material a ajuns pe web. Acesta are o durată de aproximativ 14 minute, dar din păcate nu putem înțelege prea multe datorită faptului că se vorbește în limba germană.

Așa cum era de așteptat, majoritatea funcțiilor și partea de design erau deja cunoscute încă din leak-urile anterioare. Pe lângă prezentarea caracteristicilor hardware, blogger-ul german ne arată și noile modificări din interfața HTC Sense 6.0, interfață ce vine cu funcții destul de interesante.

Taiwanezii de la HTC au introdus atât funcția de unlock prin dublu-tap, similară cu cea de pe LG, și anume KnockOn, dar și funcția de gesturi care prin desenarea unui anumit simbol sau gest pe ecran, telefonul va afișa aplicația dorită. De asemenea, la capitolul fotografiere se remarcă numeroase efecte de editare ce pot fi aplicate după ce imaginea a fost realizată.

Un astfel de exemplu este funcția Refocus, ce permite alegerea unui punct de focus pe un subiect/obiect. Mai aflăm și faptul că telefonul va sosi cu o funcție de economisirea a bateriei. Vom reveni în cursul zilei de mâine cu materiale video hands-on și numeroase fotografii de la lansarea oficială ce va avea loc în Londra.

Sursa: androidpolice.com
Taguri: Video cu Noul HTC One Noul HTC One HTC One 2014 The All New HTC One HTC One One HTC HTC Sense 6.0 Refocus

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.