Peste 150 de angajați de la COSMOTE și Germanos lasă telefoanele și pun mâna pe hârleț. Ei vor planta 10.000 de puieți de stejar pe o suprafață de 20.000 de metri pătrați situată la est de Ploiești, cu sprijinul Asociației Mai Mult Verde și al Administrației Domeniului Public și Privat Ploiești. Acțiunea va se va desfășura vineri, 20 noiembrie. Mai mult, compania, împreună cu partenerii săi, își asumă îngrijirea pădurii pentru următorii cinci ani – perioada necesară pentru ca puieții de stejar să atingă maturitatea timpurie.
"Noi, la COSMOTE, credem că avem partea noastră de responsabilitate față de generațiile viitoare. Astfel, plantarea de copaci și îngrijirea acestora, precum și asumarea altor inițiative în vederea scăderii emisiilor de dioxid de carbon ale companiei constituie o componentă importantă a strategiei noastre de responsabilitate corporatistă, pentru care colegii noștri s-au oferit voluntari, cu entuziasm. Așteptăm cu nerăbdare să vedem cum prinde viață această nouă etapă a programului <<Adoptă o pădure>>", a declarat Ruxandra Vodă, Corporate Affairs Manager, COSMOTE România.
Reîmpădurirea face parte din programul de responsabilitate corporatistă al companiei, denumit „Adoptă o pădure”, lansat în 2009.