OnePlus 6 ar putea debuta în martie 2018 cu scanner de amprente integrat în ecran și o soluție rivală Face ID

Autor:  | Publicat în:  OnePlus 3.337 ori
<b>OnePlus 6 ar putea debuta în martie 2018 cu scanner de amprente integrat în ecran și o soluție rivală Face ID</b>În general cei de la OnePlus și-au adus noile flagship-uri pe piață vara, dar începând cu 2018 acest trend s-ar putea schimba dacă leak-urile de astăzi au un strop de adevăr. Suntem informați că viitorul smartphone al companiei

Prin luna octombrie a acestui an apărea online și zvonul referitor la faptul că OnePlus nu are de gând să lanseze o variantă 5T a flagship-ului din vară, zvon ce a fost infirmat o lună mai târziu când compania chineză chiar lansa acel dispozitiv menționat. Tot atunci apăreau și leak-uri asociate lui OnePlus 6 și vestea că acest flagship ar avea programat un debut mai timpuriu anul viitor.

Astăzi vestea reapare în ecuație și aflăm că asiaticii și-ar putea dezvălui telefonul chiar în luna martie a anului viitor, fix în perioada când marile flagship-uri precum LG G7 și Samsung Galaxy S9 vor debuta comercial. Privit din acest punct de vedere debutul este posibil și în martie, dar ar fi cumva prea devreme dacă luăm în calcul că OnePlus 5T este relativ nou pe piață.

Oricum ar fi situația, se pare că handset-ul cel nou va primi upgrade-uri serioase, inclusiv un sistem de recunoaștere facială similar lui Face ID. Este menționat și un scanner de amprente integrat în ecran, o dotare cu șanse mari de a apărea aici luând în considerare că OnePlus este o companie aflată sub umbrela gigantului BBK Electronics alături de Vivo, companie din urmă despre care am aflat că pregătește primul telefon cu un astfel de scanner de amprente.

Pentru început lucrurile sună tare bine, dar trebuie să ne așteptăm la o altă majorare de preț dacă se vor implementa asemenea tehnologii aici.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×