Suntem la doar câteva ore de marea lansare a lui OnePlus 7, la pachet cu OnePlus 7 Pro şi s-au înmulţit scăpările de ultimă clipă. După ce am văzut apariţii ale terminalului Pro cu huse aplicate şi accesorii oficiale, mai vedem încă o serie de cadre hands on, care scot în evidenţă un difuzor pentru convorbiri sus.
Dacă acel speaker e real (și nu văd de ce n-ar fi), telefonul ar putea să ofere acustică stereo, pentru o audiţie mai apropiată de conceptul de surround. OnePlus 7 Pro e deja disponibil pentru rezervări în China pe retailerul JD.com, iar prețul afișat e un neverosimil 1.295 euro (¥9999). Noile scăpări de pe Slashleaks includ şi specificaţii, care mai apăruseră deja pe web, precum procesorul Snapdragon 855, cameră triplă de 48 MP + 16 MP + 8 MP sau ecranul AMOLED de 6.67 inch.
Ambalajul handset-ului pare să fi rămas la fel ca la predecesor, pe bază de colorit alb-roșu şi avem şi o husă la pachet, dar şi un încărcător generos ca dimensiuni şi probabil foarte rapid la încărcare. Vedem şi o fotografie în care apar setările telefonului, cu o opţiune Dolby care iese în evidenţă. Vă reamintesc că OnePlus 7 şi 7 Pro văd lumina zilei pe 14 mai, adică mâine în cadrul unui eveniment organizat la New York şi transmis live pe YouTube.
OnePlus 7 Pro Leak (fotografii hands-on) (galerie)
Telefonul flagship cel nou aduce şi memorie UFS 3.0, ecran de 90 Hz şi cu suport HDR10+. Oficialii companiei afirmă că telefoanele noi sunt fructul unei investiţii de 14.5 milioane de dolari doar pentru cercetarea şi dezvoltarea ecranului.
_592x295.jpg)
