Săptămâna viitoare pe data de 19 iunie este programată și lansarea flagship-ului Oppo Find X, un terminal ce a atras atenția publicului odată cu zvonul referitor la zoom-ul optic 5x pe care l-ar oferi camera sa duală. Încă nu este 100% sigur că astfel vor sta lucrurile, motiv pentru care trebuie să așteptăm lansarea oficială pentru a ne convinge de acest detaliu. Între timp descoperim o nouă listă de specificații apărută online.
Aici sunt menționate dotări precum ecranul de 6.4 inch cu rezoluție de 2340 x 1080 pixeli, procesorul Snapdragon 845, cei 8 GB de RAM și spațiul de stocare de 128 GB. Telefonul ar avea o cameră frontală de 25 megapixeli, iar în spate o cameră duală cu senzor principal de 20 megapixeli (deschidere f/2.0) și senzor secundar de 16 mpx (f/2.0) - modul care pe hârtie nu va excela în low-light.
Pe listă mai este menționat și suportul dual-SIM, conectivitatea Wi-Fi dual-band și bateria de 3730 mAh cu suport pentru încărcare rapidă VOOC Charge. Ca dimensiuni, acest smartphone va măsura 9.6 mm în grosime și va avea o greutate de 186 grame. Se zvonește și faptul că vom avea parte de scanner de amprente integrat în ecran.
Detaliile complete le aflăm săptămâna viitoare!



