Oppo Realme 5s se lansează pe 20 noiembrie, cu setup quad-camera și senzor principal de 48 mpx

475 ori13-11-2019
Oppo Realme 5s se lansează pe 20 noiembrie, cu setup quad-camera și senzor principal de 48 mpx

Seria de terminale Realme a celor de la Oppo este pe val în această perioadă și după lansarea modelului Realme X2 Pro pe plan european, acum ne pregătim iată de un nou telefon interesant ce ajunge pentru început în India. Se numește Oppo Realme 5s și astăzi pe seama unui material teaser descoperim câteva detalii despre camera sa foto, dar și despre design-ul pe care îl va adopta panoul spate.

Realme 5S

Pentru început remarcăm faptul că telefonul seamănă mult cu modelul Realme 5 dezvăluit în august. Avem parte de un panou spate colorat într-o nuanță de roșu cu gradient și tot aici vedem scanner-ul de amprente fizic și setup-ul quad-camera care după cum și teaser-ul ne dezvăluie, include un senzor foto principal de 48 mpx ce va livra fotografii de 12 mpx prin pixel-binning. 

Deși nu avem alte detalii despre acest modul foto, se vehiculează că alături de senzorul principal vom regăsi o cameră de 8 mpx ultra-wide, senzor de 2 mpx pentru bokeh și senzor de 2 mpx pentru fotografierea macro. Realme 5s ar putea face trecerea la un ecran 1080p și ne-ar putea oferi o încărcare mai rapidă, respectiv port USB-C.

Lansarea sa are loc pe data de 20 noiembrie. 

Via: gsmarena.com
Taguri: Oppo Realme 5S Data lansare Oppo Realme 5S Teaser Quad Camera Camera 48 megapixeli Specificatii

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.