Orange România anunţă disponibilitatea serviciului apel WiFi pentru modelele iPhone

3.230 ori
<b>Orange România anunţă disponibilitatea serviciului apel WiFi pentru modelele iPhone</b>Orange România a anunţat astăzi punerea la dispoziţie a serviciului apel WiFi pentru smartphone-urile Apple. Serviciile de tip WiFi Calling sunt populare la nivel internaţional de ceva vreme şi în ultimii 2 ani au început să pătrundă şi la noi.

Orange România a anunţat astăzi punerea la dispoziţie a serviciului apel WiFi pentru smartphone-urile Apple. Serviciile de tip WiFi Calling sunt populare la nivel internaţional de ceva vreme şi în ultimii 2 ani au început să pătrundă şi la noi.

Apelarea WiFi este un serviciu pentru smartphone-uri Android şi iOS, care permite primirea şi realizarea de apeluri via conexiune WiFi. E foarte intuitiv şi uşor de folosit, fără a fi nevoie de login sau de o aplicaţie separată. Popularitatea sa e mare, cei mai importanţi 4 operatori din SUA spre exemplu oferind suport pentru această tehnologie.

Orange România anunţă disponibilitatea serviciului apel WiFi pentru modelele iPhone

Orange România lansa în faza de teste apelarea WiFi la final de 2015, pentru un număr restrâns de smartphone-uri. De azi totuşi posesorii de modele iPhone 6, iPhone SE, iPhone 6 Plus, iPhone 6s, iPhone 6s Plus, iPhone 7 şi 7 Plus, dar şi iPhone 5c şi 5s se vor bucura de serviciul acesta. Apelul WiFi e disponibil atât la abonament, cât şi la cartela PrePay şi permite apelarea unui număr de telefon via reţea WiFi, chiar şi dacă nu sunteţi în acoperirea reţelei de telefonie.

Cu acest scop trebuie doar să accesaţi meniul Configurări - Telefon - Apelare WiFi şi să activaţi serviciul Apel WiFi de acolo. Calitatea apelurilor va fi una HD şi conexiunea va fi instantanee. Trebuie să aveţi un iPhone compatibil cu software de la versiunea iOS 10.2 în sus, plus varianta Carrier Bundle de la 27.1 în sus.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×