Ieri a fost anunțat Samsung Galaxy S III mini, compania sud-coreeană mai are și alte telefoane Android în plan pentru o lansare până la final de 2012. Unul dintre ele va fi Samsung Galaxy GT-I9260 sau Galaxy Premier. în lunile trecute se vehicula ideea că acesta ar fi urmașul lui Samsung Galaxy Nexus, dar se dovedește că a fost o informație nefondată.
Samsung Galaxy Premier GT-I9260 nu va fi un nou Nexus de la Samsung ci un telefon cu Android și interfața TouchWiz. Ar dispune de un display de 4.65 inch cu rezoluție HD sau 1280x720 pixeli, procesor dual-core la 1.5 GHz, Android 4.1 Jelly Bean, 8 sau 16 GB spațiu de stocare, cameră foto principală de 8.1 Megapixeli și frontală de 2 Megapixeli.
Conectivitatea ar fi suplinită de Wi-Fi b/g/n, microUSB, bluetooth 4.0, NFC, 3G cu viteze de până la 21 Mbps. Prețul estimat ar ajunge la 480 euro fără semnarea vreunui contract / abonament.
Singurul său lucru în comun cu Samsung Galaxy Nexus rămâne display-ul Super AMOLED de 4.65 inch cu rezoluție HD. în rest avem un smartphone Samsung care se încadrează în linia de design a lui Samsung Galaxy S III, dar cu specificații hardware mai modeste. Rămâne de văzut ce senzor foto de 8.1 Megapixeli au pus, s-ar putea să fie unul nou. Ar trebui să nu depășească Galaxy S III în calitate, vârful lor de gamă. Bănuiesc că nu va mai trece mult timp până când îl vor lansa oficial.