Primul posesor de iPhone 6 Își scapă telefonul pe jos din cauza emoțiilor

2.005 ori19-09-2014
Primul posesor de iPhone 6 Își scapă telefonul pe jos din cauza emoțiilor

Cum era de așteptat, lansarea comercială a lui iPhone 6 și a lui iPhone 6 Plus a adunat o mulțime de fani în fața magazinelor Apple, unde telefoanele au început deja să se vândă ca pâinea caldă. Deși atunci când ne achiziționăm un nou terminal avem grijă ca acesta să nu aibă parte de nici măcar o zgârietură, se pare că primul posesor iPhone 6 nu a fost atât de atent.

Astfel, în fața camerelor de filmat, tânărul ce a intrat în posesia unui iPhone 6 și-a scăpat telefonul pe jos fără să vrea, cel mai probabil din cauza emoțiilor. Cu toate acestea, aflăm că ecranul device-ului nu a cedat, fiind vorba doar de câteva zgârieturi mai pronunțate pe carcasa acestuia.

Primul posesor de iPhone 6 Își scapă telefonul pe jos din cauza emoțiilor

Vă reamintim că atât iPhone 6, cât și iPhone 6 Plus au ajuns la pre-comandă și la noi pe plan local, prețurile fiind aflate în intervalul 3.499 lei pentru versiunea de 16 GB a lui iPhone 6, și 4.499 lei pentru modelul iPhone 6 Plus ce aduce 128 GB memorie internă.

Sursa: gizmodo.com
Taguri: iPhone 6 scapat pe jos iPhone 6 Apple iPhone 6 iPhone 6 drop test iPhone 6 Plus

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.