X4 Soul este numele primului smartphone din portofoliul Allview ce vine la pachet cu o cameră foto duală menită să transforme fotografiile complet. Produsul de față a ajuns deja pe masa noastră de teste și deja a primit un unboxing pe care îl puteți urmări chiar aici și astfel afla ce primim în cutie și cum arată camera foto. Să vedem deci cum se prezintă terminalul!
Design
La capitolul design telefonul se prezintă foarte bine, acesta sosind într-o carcasă metalică unibody care în cazul de față este colorată într-o nuanță de negru mat tare arătoasă. Avem parte de un panou frontal acoperit de sticlă 2.5D, iar în cazul în care sunteți curioși de dimensiunile telefonului, aflați că aceasta cântărește 167,5 grame și măsoară doar 7.4 mm în grosime.
Hardware și conectivitate
Pachetul hardware al lui Allview X4 Soul conține pentru început un display de 5.5 inch cu rezoluție Full HD de 1920 x 1080 pixeli și protecție Gorilla Glass 4, un procesor octa-core MediaTek Helio de 2.0 GHz și 4 GB memorie RAM. Lista de dotări mai include un chip grafic Mali-T860MP2, un scanner de amprente amplasat frontal, 64 GB spațiu intern de stocare și un slot pentru carduri microSD de până la 128 GB.
Bateria este o unitate de Li-polymer de 3000 mAh ce pe hârtie asigură până la 14 ore de convorbire, iar ca elemente de conectivitate avem următoarele: LTE Cat.6 (300 Mbps DL / 51 Mbps UP), Wi-Fi 802.11 a/b/g/n, port microUSB v2.0, Bluetooth 4.0 și un jack audio 3.5 mm. Avem desigur și slot dual-SIM pentru cartele de tip nano-SIM.
Cameră foto
Ajungem și la partea cea mai interesantă din această ecuație și anume camera foto. Ei bine, avem parte aici de o cameră duală compusă dintr-un senzor principal Sony IMX258 de 12 megapixeli cu autofocus și deschidere f/2.0 și dintr-un senzor secundar Samsung de 5 megapixeli cu focus fix și deschidere f/2.2.
La fel ca pe multe modele similare, acest senzor secundar are rolul de a prelua informații despre profunzimea câmpului vizual și de a permite includerea acelui efect de blur/bokeh în fotografiile noastre. De asemenea avem și un mod PRO, iar cei pasionați de fotografierea selfie trebuie să știe că Allview X4 Soul vine cu o cameră frontală de 13 megapixeli dotată la rândul său cu un bliț LED.
Preț și disponibilitate
Allview X4 Soul este disponibil de astăzi la comandă prin intermediul site-ului Allview.ro pentru suma de 1.699 lei și tot de aici puteți arunca o privire asupra unor fotografii ce au fost realizate cu senzorul foto dual pe care îl primim la pachet.