Un prim smartphone Allview cu cameră duală va debuta curând! Va fi un model din seria Soul!

1.508 ori
<b>Un prim smartphone Allview cu cameră duală va debuta curând! Va fi un model din seria Soul!</b>Un teaser foarte interesant a ajuns în urmă cu doar câteva momente în inbox-ul nostru, fiind vorba despre o imagine care ne dezvăluie faptul că Allview pregătește lansarea primului smartphone cu cameră duală din portofoliu. Acesta va face parte din seria

Luna ianuarie nici nu a trecut și deja avem numeroase smartphone-uri care mai de care mai interesante, iar Allview decide să nu se lase mai prejos și ne pregătește lansarea unui prim handset cu cameră duală. Ei bine da, compania brașoveană va lansa în scurt timp pe piață un asemenea terminal, unul ce nu ar fi exclus să beneficieze de un debut chiar în cadrul târgului de tehnologie MWC 2017 din Barcelona.

Astăzi vedem primul material teaser pentru acest viitor telefon și aflăm că el va face parte din seria Soul, așadar un model arătos și totodată bine echipat pe partea hardware. Din descrierea asociată teaser-ului descoperim că acest modul dual ne va permite modificarea punctului de focus și după realizarea fotografiilor.

Posibil să fie inclus și un mod de captură alb-negru precum cel avut pe Huawei P9 și să avem parte de captură video la rezoluție 4K Ultra HD. Aflăm mai multe în săptămânile ce urmează când ar trebui să primim în inbox noi materiale teaser cu noul telefon.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×