Posesorii de Google Pixel și Pixel XL care au avut probleme cu microfonul ar putea primi despăgubiri de până la 500 dolari

677 ori
<b>Posesorii de Google Pixel și Pixel XL care au avut probleme cu microfonul ar putea primi despăgubiri de până la 500 dolari</b>Deși suntem la câteva luni distanță de lansarea noilor modele Pixel 4 iată că ne întoarcem pentru puțin la prima generație Pixel lansată în 2017. În cazul în care nu sunteți la curent cu informațiile din jurul acestui subiect

Deși suntem la câteva luni distanță de lansarea noilor modele Pixel 4 iată că ne întoarcem pentru puțin la prima generație Pixel lansată în 2017. În cazul în care nu sunteți la curent cu informațiile din jurul acestui subiect vă reamintim că posesorii de terminale Pixel și Pixel XL s-au confruntat cu o problemă majoră a microfonului de pe dispozitivele achiziționate, ba chiar și cu cele înlocuite - fapt ce i-a făcut să deschidă un proces contra Google.

Posesorii de terminale Pixel/Pixel XL au acuzat Google de vânzarea telefoanelor cu microfoane defecte, asta deși se cunoștea problema cu pricina. Cu toate că Google recunoștea problema la acea vreme și promitea o rezolvare a situației, compania a continuat să comercializeze telefoane cu microfoane defecte - fapt ce i-a nemulțumit pe cumpărători și care i-a condus iată la deschiderea unui proces.

Acum marele G are în plan soluționarea procesului și aflăm că posesorii de terminale cu microfon defect ar putea primi până la 500 dolari despăgubire. Această sumă va fi acordată celor care au avut un Pixel cu microfon defect și care au primit un device la schimb care a avut ulterior fix aceeași problemă.

Cei care au avut doar un smartphone Pixel cu microfon defect vor primi până la 350 dolari, iar cei care nu au avut deloc probleme cu microfonul vor primi și ei până la 20 dolari. Aceste despăgubiri se aplică acelor telefoane produse înainte de 4 ianuarie 2017 și aflăm că suma pe care Google o va plăti în acest proces se ridică la 7.25 milioane de dolari.

Pe data de 5 iunie are loc o audiere în instanță, zi în care ar putea fi acordată o aprobare preliminară a soluționării acestui proces. Vă amintim că luna trecută Google a soluționat și procesul prin care posesorii de terminale Nexus 6P afectate de bootloop au primit de asemenea despăbugiri. 

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Black Friday Direct:

*Cumpărând accesând magazinele prin aceste link-uri/ sigle, ajuți la finanțarea site-ului Mobilissimo prin procentul pe care noi îl primim în urma vânzării de la retailer. Pe tine nu te costă nimic, dar pe noi ne ajută să rămânem independenți și să devenim buni în ceea ce facem. MULȚUMIM! :)

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×