Se pare că nu doar LG, Samsung și Sharp lucrează la tehnologii de vârf ale ecranelor pentru smartphone-uri, ci și Qualcomm. De tehnologia Mirasol am mai auzit în trecut, dar la un moment dat producătorul de procesoare părea să fi abandonat acest proiect.
Qualcomm a revenit acum în acțiune cu un prototip nou Mirasol destinat smartphone-urilor. Terminalul are diagonală de 5.1 inch și o incredibilă rezoluție de 2560 x 1440 pixeli, cu densitate de 576 ppi și asta în condițiile în care Samsung Galaxy S4 oferă 440 ppi. Prototipul a fost expuse la SID Display Week în Canada, iar cei prezenți la fața locului afirma că el afișa culori mai puțin vii decât ale rivalilor.
Avantajul lui Mirasol este că el are un consum de 6 ori mai bun decât al LCD-urilor și OLED-urilor. Noul smartphone ar putea intra în producție în câțiva ani, iar Qualcomm ar putea licenția tehnologia Mirasol și unor parteneri. Totul va începe cu un ecran de 1.5 inch pentru ceasuri și apoi vor crește diagonalele..