Schițele cu iPhone 7 și iPhone 7 Plus sunt transpuse într-o reprezentare video 3D

Autor:  | Publicat în:  Apple 1.017 ori
<b>Schițele cu iPhone 7 și iPhone 7 Plus sunt transpuse într-o reprezentare video 3D</b>Pe baza schițelor cu iPhone 7 și iPhone 7 Plus sosite ieri în presă, a fost creată și o reprezentare video 3D a noilor telefoane. Putem astfel compara cele două modele atât din punct de vedere al design-ului, dar și din punct de vedere al dimensiunilor

Am aflat că iPhone 7 și iPhone 7 Plus nu se vor diferenția prea mult față de actualele modele disponibile pe piață, și asta prin intermediul unor schițe provenite din partea producătorilor de accesorii. Vedem acum o transpunere a acestor schițe într-o reprezentare video 3D ce este afișată mai jos.

Putem astfel compara cele două terminale la capitolul dimensiuni, dar și design, modelul phablet făcându-se remarcat prin camera foto duală și prin portul Smart Connector aflat pe spatele terminalului. După cum vă informam ieri, telefoanele vor păstra dimensiuni aproape identice cu cele ale modelelor 6s și 6s Plus.

Dacă la capitolul design nu vom avea prea multe schimbări, este cazul să ne așteptăm la un pachet hardware redefinit. Vorbim despre un procesor de nouă generație, de un chip de 3 GB RAM pe varianta phablet, și de camere foto actualizate pentru a concura de la egal la egal cu flagship-urile Android.


⚡ Pentru cei care încă nu folosesc Cloud (Dropbox mai exact)! Acesta e un serviciu online gratuit (există și varianta cu plată) prin intermediul căruia puteți stoca și împărtăși fișierele aflate pe PC/ Laptop cu telefonul, tableta ori alte persoane. Sincronizarea se realizează automat și puteți face chiar backup la fotografii și clipuri de pe telefon, care astfel vor putea fi văzute direct pe calculator. Practic e imposibil să mai pierdeți astfel conținutul important de pe telefon, dacă se întâmplă ceva cu acesta. Are de altfel sute de astfel de utilități. De exemplu la Mobilissimo îl folosim pentru a partaja mostrele foto și capturile de ecran pentru reviews. Faza e că la mod gratuit spațiul de stocare în cloud este limitat și ne-ar prinde bine câțiva MB în plus. Noroc că Dropbox oferă 500 MB spațiu gratuit în plus când cineva se înregistrează la acest serviciu. Cei 500 MB îi primim atât noi, cât și noul înregistrat, dar doar folosind acest link: https://db.tt/IoekmqRiBg Practic în afară de cei 2 GB inițiali, dacă vă înregistrați prin linkul de mai sus, mai obțineți 500 MB și ajungeți la 2,5 GB din prima. :)
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×