Am aflat în urmă cu scurt timp faptul că operatorul Digi Mobil a anunțat lansarea serviciului Apel 4G, tehnologie care va fi implementată comercial în perioada august-septembrie 2017. Acesta nu a fost singurul lucru pe care compania l-a avut de spus odată cu această întâlnire cu jurnaliștii și aflăm astfel detalii importante despre acoperirea 4G actuală și despre planurile urmărite pentru viitor.
Acoperire 4G
Pentru început ni se dezvăluie că în acest moment rata de acoperire în rețeaua 4G Digi Mobil a ajuns la un procent de 50% din populație, lucru ce s-a întâmplat pe fondul creșterii semnificative a numărului de antene instalate. În prima lună din vară operatorul a ajuns la 853 antene 4G în banda de 2600 MHz, respectiv 1870 antene 4G ce funcționează în banda de 2100 MHz și numărul lor este în continuă creștere.
Valentin Popoviciu (foto), vice-președinte RCS&RDS a declarat că rețeaua 4G acoperă acum și autostrăzi și drumuri naționale și aflăm că toate investițiile companiei merg către tehnologia 4G unde se remarcă o creștere serioasă. Dacă în urmă cu un an doar 2% din traficul înregistrat era prin tehnologie 4G, la ora actuală s-a ajuns la o pondere de 50% din trafic prin rețeaua 4G, ceea ce este impresionant. În același timp suntem informați că numărul total de antene 3G a ajuns la 3836.
Planuri de viitor
În următoarea perioada cei de la Digi Mobil plănuiesc și introducerea serviciului de internet 4G la nivelul tunelurilor metroului din București (în prezent fiind acoperite doar stațiile), creșterea vitezei de acces la internetul mobil, îmbunătățirea calității serviciului de date mobile și îmbunătățirea acoperirii unor zone aflate pe drumurile naționale și județene prin implementarea de noi antene.
Dacă sunteți interesați și de capitolul portări, atunci trebuie să știți faptul că în perioada ianuarie-mai 2017 compania a înregistrat o creștere de 22% la acest capitol și că în ultimii 3 ani peste 1.2 milioane de clienți din alte rețele au ales Digi pentru portare.
Suprataxă în roaming
Nu în ultimul rând, s-a adus în discuție și suprataxa în roaming pe care compania o propune pentru implementare. Digi Mobil a depus anterior o cerere de aprobare către ANCOM și se pare că autoritatea națională este în faza finală de aprobare a acestei suprataxe speciale în valoare de aproximativ 6 euro per gigabit de date consumat în roaming. În prezent taxa este de 60 euro per gigabit și aflăm că scopul taxei este acela de a ajuta operatorul să plătească cei 7,7 euro/gigabit către alți operatori europeni.