Prezentare noua aplicație UniCredit Mobile Banking: interfață nouă și intuitivă, extra securitate pentru plăți (Video)

Autor:  | Publicat în:  Aplicatii 729 ori
<b>Prezentare noua aplicație UniCredit Mobile Banking: interfață nouă și intuitivă, extra securitate pentru plăți (Video)</b>În cazul în care sunteți utilizatori ai serviciilor băncii UniCredit, atunci trebuie să știți faptul că aplicația UniCredit Mobile Banking tocmai ce a bifat o actualizare. Pentru a vă familiariza cu noutățile pe care acest software le aduce vă prezentăm

Aceia dintre voi care folosesc serviciile băncii UniCredit trebuie să afle că acum există o variantă nouă a aplicaţiei UniCredit Mobile Banking, disponibilă pe iOS şi Android. Am vrut să vedem ce noutăţi aduce această aplicaţie, aşa că am realizat o prezentare a sa, făcând o trecere prin interfaţa şi funcţiile oferite pe mobil.

Unicredit Mobile Banking

Aplicația este disponibilă gratuit în Google Play şi App Store şi vine cu noi opţiuni, printre care şi listarea tuturor tipurilor de tranzacţii în funcţie de cardul utilizat. Veţi putea şi să blocaţi sau deblocaţi cardul şi preferatele mele dintre funcţiile noi sunt setarea de obiective şi bugetarea. Interfaţa nouă se bazează pe swipe, astfel că avem 3 meniuri centrale, cel de Sold Conturi, cel de Sold Credite şi cel de Economii, între care alternăm cu swipe lateral.

Unicredit Mobile Banking

La un swipe în jos distanţă se află plăţile, realizate intuitiv, prin completarea de câmpuri şi utilizarea de template-uri pentru utilităţi, facturi şi altele de gen. Design-ul este unul de generaţie nouă, aliniat la cerinţele moderne, cu iconografii şi elemente de mari dimensiuni, fonturi clare şi vizibilitate bună.

Unicredit Mobile Banking

Direct din aplicaţie veţi putea să blocaţi şi deblocaţi singur cardul, în cazul în care l-aţi pierdut, v-a fost furat sau alte incidente de gen. Şi pentru că am amintit de acest element, atunci când realizaţi o plată, veţi introduce un PIN sau veţi semna cu amprenta (pe terminale compatibile) pentru a confirma tranzacţia. Vă veţi loga de altfel în aplicaţie cu PIN sau cu amprentă încă de la început.

Unicredit Mobile Banking

Reţineţi că la semnarea cu amprenta puteţi face tranzacţii de până la 800 RON sau echivalentul în valută. Toate plăţile se fac într-un singur loc, în acea zonă accesată cu swipe în jos, fie că e vorba de factura de telefonie sau factura de gaze. Puteţi şi scana codurile de pe facturi pentru a realiza plăți. Separarea contului de Economii, de cel de Credit şi de Soldul de Conturi este o idee bună, pentru a jongla mai uşor cu acestea. Există şi alte plusuri pentru utilizarea aplicaţiei. Clienţii UniCredit care au contul curent GeniusCont se bucură de zero comision la plăţile prin Online sau Mobile Banking şi pot face schimb valutar la curs publicat de BNR, în fiecare zi lucrătoare, între 13:15 – 14:15.

Unicredit Mobile Banking

Aplicația listează o hartă cu unităţile UniCredit din zonă, cu ATM-uri şi puteţi vedea şi unitatea cea mai apropiată de voi. Există şi un calculator de curs valutar, pentru cei care vor să simuleze rapid o conversie.

Unicredit Mobile Banking

În secţiunea centrală, cea de Sold Conturi găsim şi o foarte utilă zona de Gestiune Cheltuieli, unde vedem organizate pe luni şi pe categorii cheltuielile noastre. Astfel putem vedea cât am cheltuit pe gospodărie, leasing, produse de înfrumuseţare, pe automobil şi altele de gen. Fiecare element apare într-un tabel şi fiecare categorie de cheltuială are un element grafic asociat. Apoi secțiunea de Obiective este utilă şi aspiraţională, dar vă va ajuta şi să gestionaţi mai bine cheltuielile pentru a putea să puneţi bani deoparte pentru un vis, o aspiraţie sau să vă faceţi singuri un cadou.

Unicredit Mobile Banking

Poate fi vorba de o vacanţă exotică, un automobil sau acel televizor cu ecran mare atât de dorit. Aplicaţia vă arată cât mai aveţi până la suma ţintă, cât aţi pus deoparte până acum, totul cu procente, cifre clare şi un deadline, pe care îl puteţi seta. Aminteşte puţin de un serviciu de crowdfunding personal dacă vreţi.

Unicredit Mobile Banking

Noua versiune de aplicaţie este mai intuitivă, mai sigură şi vine cu extra opţiuni utile. Vă ajută să vă organizaţi mai uşor cheltuielile, să blocaţi cardul dacă e nevoie şi să plătiţi facturile în doar câteva zeci de secunde. Must have pentru clienţii UniCredit.

Prezentare noua aplicație UniCredit Mobile Banking:

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×