Revine Palm! TCL detaliază o parte din planurile pe care le are cu firma Palm: inovaţie în zona Mobile, dar fără smartphone

Autor:  | Publicat în:  Palm 637 ori
<b>Revine Palm! TCL detaliază o parte din planurile pe care le are cu firma Palm: inovaţie în zona Mobile, dar fără smartphone</b>TCL anunţa la CES 2015, la &icirc;nceputul acestui an faptul că a achiziţionat brandul Palm, deţinut de HP pentru c&acirc;ţiva ani. Palm a fost una dintre cele mai regretate dispariţii din peisajul telecom, mai ales că terminalele lor Pre şi WebOS...

TCL anunţa la CES 2015, la începutul acestui an faptul că a achiziţionat brandul Palm, deţinut de HP pentru câţiva ani. Palm a fost una dintre cele mai regretate dispariţii din peisajul telecom, mai ales că terminalele lor Pre şi WebOS aveau câteva idei bune la bază. Ei bine, acum Palm ar putea reveni.

În cadrul unui interviu acordat recent de CEO-ul TCL, Guo Aiping, acesta ar fi declarat că ia în calcul o revenire a celor de la Palm, tot în zona telefoniei mobile, dar nu cu un smartphone. El a declarat că noul produs trebuie să fie revoluţionar şi că va face parte din segmentul handheld, va avea conexiune la Internet şi va avea şi funcţii de telefonie. Această declaraţie misterioasă duce cu gândul la o tabletă sau poate un smartwatch, eventual un headset VR sau headset în gen Google Glass.

De asemenea aflăm că noul produs nu va sosi în 2015, ci poate la anul. TCL are în spate achiziţia şi reinventarea celor de la Alcatel, companie care în ultimii 3 ani a lansat smartphone-uri atractive sub tutelajul chinezilor. Trebuie menţionat că TCL e o firmă mare în China, cu peste 73 de milioane de device-uri vândute în 2014. Să fi venit oare momentul unei reveniri Palm?

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×