Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a actualizat recent Veritel.ro, un tool de comparare a ofertelor telecom, care aduce şi statistici interesante cu privire la consumul de Internet pe mobil al românilor. Astfel, aflăm că în al doilea semestru al anului trecut romanii au consumat o cantitate dublă de Internet faţă de primul semestru.
Veritel.ro are rolul de a detecta valorile de consum care creează profilul utilizatorului ocazional, mediu şi intensiv de servicii de telefonie mobilă şi Internet pe mobil. Utilizatorul mediu consumă lunar 336 MB trafic de date pe mobil, faţă de 167 MB cât era media în raportul precedent. Acelaşi utilizator trimite în medie 74 de mesaje text (62 în reţea proprie şi 12 în afară reţelei) şi apelează 245 de minute de pe terminalul propriu.
Utilizatorul ocazional consumă 112 MB trafic Internet pe mobil, în creştere faţă de cei 56 MB ai perioadei trecute, trimite 25 de SMS-uri şi apelează 81 de minute. În cele din urmă, utilizatorul intensiv consumă 1 GB Internet pe lună, faţă de 501 MB în perioada de raportare precedentă, trimite 222 SMS-uri şi apelează 735 de minute.
Statisticile arată că în ultimele 6 luni ale anului trecut a crescut traficul în afara reţelei în toate segmentele de telefonie mobilă şi a scăzut traficul din interiorul reţelei. Aceasta evoluție are sens, dacă ne gândim la reglementările ANCOM cu privire la valoarea maximă practicată de operatori pentru tarifele de terminare a apelurilor in reţele mobile.



