Samsung Galaxy A8s urmează să dea startul unei noi generaţii de display-uri pe terminalele Samsung, cele cu mini decupaj. E vorba despre panourile Infinity-O, care sunt practic confirmate pentru acest model de către o nouă scăpare: e vorba despre o protecţie pentru ecran.
Am mai văzut până acum randări şi am mai auzit speculaţii că terminalul va inaugura panourile prezentate la SDC 2018 poate chiar în acest an. Observăm aici o protecţie de ecran cu muchii foarte înguste, un mic decupaj sus pentru difuzorul dedicat convorbirilor şi orificiul pentru camera selfie în partea stângă. Acela ar fi realizat cu ajutorul laserului, conform scăpărilor.
Imediat după leak a intervenit Ben Geskin, sursa de zvonuri şi de randări şi a transformat protecţia într-o randare concept foarte credibilă. Tocmai mi-am dat seama şi de ce abordarea Samsung nu e chiar cea mai bună idee din lume: face zona frontală a telefonului să arate ca un spate de telefon. Terminalul ar trebui să debuteze cu dotări high midrange în luna următoare sau cel târziu prin ianuarie.
Handsetul va avea o cameră tripla şi cititor de amprente integrat în spate şi nu sub ecran. Aşteptăm şi liste de specificaţii acum.



