Samsung Galaxy Fold primește abia acum actualizarea la Android 10, cu One UI 2.1 la pachet

1.795 ori
<b>Samsung Galaxy Fold primește abia acum actualizarea la Android 10, cu One UI 2.1 la pachet</b>După luni bune de așteptare, iată că începând de astăzi Samsung aduce actualizarea la Android 10 pentru primul smartphone pliabil din portofoliu - acela fiind desigur Samsung Galaxy Fold. După cum bine știți, lansarea acestui terminal

După luni bune de așteptare, iată că începând de astăzi Samsung aduce actualizarea la Android 10 pentru primul smartphone pliabil din portofoliu - acela fiind desigur Samsung Galaxy Fold. După cum bine știți, lansarea acestui terminal a fost inițial amânată din cauza unor probleme descoperite chiar de către cei din presa tech care au primit unități de teste, fiind criticată construcția generală a device-ului.

Samsung a rezolvat toate aceste probleme și a adus varianta 2.0 pe piață în septembrie anul trecut, cea pe care am testat-o și noi în detaliu aici la Mobilissimo. Revenind totuși la știrea de astăzi, suntem informați că actualizarea a întârziat atât de mult și din cauza faptului că nimeni nu s-a înscris în programul de testare beta Android 10, niciunul dintre cumpărători optând să instaleze un software instabil pe terminalul de 2000 dolari.

Actualizarea vine abia acum și din datele pe care le aflăm aceasta se distribuie momentan în Franța, urmând ca în săptămânile viitoare să ajungă și la ceilalți utilizatori din lume. Pachetul de update are aproximativ 2 GB și include totodată și versiunea One UI 2.1, cea livrată pe telefoanele din seria Galaxy S20 și mai nou sosită și pe S10, respectiv Note 10

Recenzia pliabilului Samsung Galaxy Fold poate fi citită de aici, sau urmărită în format video chiar din acest articol. Aflați că prețul telefonului este acum 7.760 lei dacă folosiți codul promo QUICK202. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×