Samsung Galaxy J2 Core, telefonul sud-coreean cu Android Go la bord apare într-o randare nouă

378 ori
<b>Samsung Galaxy J2 Core, telefonul sud-coreean cu Android Go la bord apare într-o randare nouă</b>De câteva luni știm faptul că cei de la Samsung lucrează la un prim smartphone Android Go, terminal cunoscut drept Galaxy J2 Core pe care l-am văzut în multe scăpări, de la manuale și până la schițe asociate. Astăzi trecem la următorul nivel

De ceva vreme știm faptul că sud-coreenii de la Samsung pregătesc lansarea unui prim telefon din portofoliu cu Android Go la bord, device numit Galaxy J2 Core care nu va fi tocmai "stock" dacă ținem cont de scăpările ce sugerau că și aici se va folosi interfața familiară adusă pe toate telefoanele Galaxy de pe piață. După ce am văzut imagini, schițe și manuale, astăzi este momentul să descoperim și o randare ceva mai credibilă.

Această imagine vine din partea celor de la Sammobile.com și ne prezintă spatele noului temrinal și variantele de culoare în care va fi disponibil. Sunt 5 la număr și printre acestea se numără următoarele: negru, gri, albastru deschis, albastru închis, respectiv o nuanță de mov închis arătoasă.

Telefonul va avea o singură cameră foto în spate însoțită de bliț LED și chiar lângă difuzorul multimedia. Din ce am aflat anterior, ca dotări urmează să vedem aici un ecran de 5 inch cu tehnologie Super AMOLED, procesor Exynos 7570 cu 4 nuclee de 1.4 GHz, 1 GB RAM și 16 GB de stocare flash. Camera din spate ar fi de 8 mpx, iar cea selfie de 5 mpx.

Galaxy J2 Core va oferi slot dual-SIM și baterie de 2600 mAh. Nu este clar la ce sumă va fi comercializat și nici dacă se livrează cu Android 8.1 Oreo Go sau cu recent anunțaul Android 9.0 Pie Go

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×