Samsung Galaxy J5 (2016) va începe să primească Android Nougat în curând

1.669 ori 22-08-2017
Samsung Galaxy J5 (2016) va începe să primească Android Nougat în curând

Unul dintre cele mai bine vândute telefoane din România anul trecut, Samsung Galaxy J5 (2016) va începe să primească actualizarea la Android Nougat în curând. Vestea nu ne surprinde, fiind următorul pas logic după ce şi modelele Galaxy A 2016 şi 2017 au primit acelaşi update.

Galaxy J5 2016

Terminalul J5 (2016) debuta în aprilie anul trecut, cu Android Marshmallow la bord şi recent a fost surprins rulând Android 7.0 Nougat, printr-o certificare WiFi Alliance. Încă nu e clar când va începe distribuirea noului software, dar bănuim că se va întâmpla până în perioada Back to School, dacă e să facem o estimare. Nougat ar trebui să aducă notificări mai aerisite, administrare mai bună a bateriei şi mod split screen pe acest smartphone.

Acest telefon midrange a fost apreciat de noi în recenzie pentru bateria mult peste medie, pentru preţul accesibil şi construcţia solidă, metalică. Ecranul este luminos, iar camerele nu sunt deloc rele, chiar şi la paritate cu vreun ZenFone 2 să zicem sau un Huawei P9 Lite. Singura lacună e la nivel de CPU, unde clar acest model nu se poziţionează ca maşinărie de gaming sau un device future proof.

Totuşi cu Nougat la bord ar trebui să fie mai fâşneţ.

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Telefoane

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>